Odiseea
„Odiseea” („L’Odyssée”), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, are premiera în cinematografele românești în 27 ianuarie 2017. În rolul lui Cousteau îl veți recunoaște pe Lambert Wilson, dar vă veţi reîntâlni şi cu Audrey Tautou, care interpretează rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soție a exploratorului.
Filmul prezintă 30 de ani (perioada 1949 – 1979) din viața căpitanului Jacques-Yves Cousteau, faimosul om de știință, explorator, inventator și cineast. Personaj extrem de carismatic și un bun lider de opinie, Cousteau nu a fost lipsit de defecte, în special în ceea ce privește viața de familie.
Filmul este scris și regizat de Jérôme Salle (scenaristul „The Tourist”) și este o ecranizare a cărții „Capitaine de La Calypso”, scris de Albert Falco și Yves Paccalet.
Filmările pentru „Odiseea” au avut loc în locații de pe întreg cuprinsul Globului: Croația (insula Hvar), Africa de Sud, Antarctica, Ushuaia (Argentina), Brazilia, Bahamas și, evident, Franța.
Jacques-Yves Cousteau s-a născut pe 11 iunie 1910, în Franța. A fost ofițer în marina franceză, explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. A fost căsătorit de două ori și a avut câte doi copii din fiecare căsătorie. A murit în data de 25 iunie 1997, la Paris.
În 1943, la turnarea filmului „Epave”, Cousteau inventează, împreună cu un inginer, scafandrul autonom modern, prin modernizarea unei invenții din secolul XIX. Brevetul pentru această invenție îl va pune la adăpost din punct de vedere financiar pentru tot restul vieții.
În 1949, Cousteau înființează Campaniile Oceanografice Franceze, iar milionarul irlandez Loel Guinness, descendentul fondatorului berăriei omonime, îi pune la dispoziție un vechi dragor de mine, botezat Calypso. Exploratorul pleacă în călătorii avându-i la bord, printre membrii echipajului, și pe soția sa, Simone, și pe fiul mai mic, Philippe.
Printre filmele realizate de Jacques-Yves Cousteau se numără și serialul „Odiseea submarină a echipei Cousteau”, realizat între anii 1967 și 1996, 120 de documentare, fiecare de câte 50 de minute. Un serial de mare succes transmis în anii ’80 inclusiv de televiziunile din țările socialiste, printre care și România.