[o staţie…]
Ce e dragostea adevărată?
…e momentul când viaţa are sens şi îţi zice DA şi sufleţelul îţi zâmbeşte şi totul e bine şi în sfârşit eşti înţeles şi îţi găseşti liniştea în altcineva şi banalul lucrurilor dispare. Ştii, tot praful ăla de zi cu zi… dispare.
Sub această idee se desfăşoară spectacolul „[o staţie…]”, găzduit în prezent de Teatrul Nottara. Scenariul este semnat de Ştefan Peca, iar regia de Carmen Lidia Vidu.
„[o staţie…]” este prima piesă scrisă de Ştefan Peca, pe când avea numai 15 ani, cu o profunzime şi o poezie surprinzătoare pentru această vârstă. Carmen Lidia Vidu a construit pe acest scenariu într-un act un spectacol multimedia, o carte de poveste audio-vizuală, cu proiecţii concepute de Augustin Cosmin Pop, pe muzica lui Yann LeBlay. Cele două personaje sunt interpretate de Irina Duţă şi Toma Cuzin. Coregrafia îi aparţine lui Paul-Mircea Dunca.
Iată un moment reprezentativ:
Fata: Bă, tu chiar ai iubit şi luna şi păsările şi vântul, chiar şi zilele în care ai fost trist? Lumea asta e atât de rea uneori, cum poţi tu s-o iubeşti?
Băiatul: Aşa m-am născut. De fapt aşa ne-am născut cu toţii, numai că unii sunt prea laşi ca să iubeascã. Un eşec îi împinge la renunţare. Iar renunţarea înseamnă că trăiesc degeaba pâna la sfârşitul vieţii lor.
Spectacolul a avut reprezentaţii, începând din 2006, pe numeroase scene şi la multe festivaluri, atât în ţară, cât şi în străinătate. A obţinut premiul „Capul de… regizor” pentru regia spectacolului în 2006 şi premiul unu pentru teatru contemporan la International Balkanart Festival Terminal 00, Slovenia, 2006.
Critica a apreciat originalitatea spectacolului. Cristina Rusiecki îl descrie ca „un spectacol-jucărie, plin de prospeţime şi inventivitate ludică, ce se războieşte suav cu toate clişeele de percepţie”, iar Claudia Daboveanu ca „o disco-fantezie colorată, ritmată, inocentă şi, paradoxal, foarte profundă”.
fără voturi
Încarc...
One thought on "[o staţie…]"