27 martie 2008

[o staţie…]

O binefăcătoare staţie în drumul nostru agitat fără ţintă precisă. Respirăm, ne minunăm cât de bine este şi – în mod neobişnuit – alegem alt drum decât cel pe care îl credeam că ni se potriveşte. Este un final care dă o speranţă alienării moderne.

[o staţie...]

Spectacolul se adresează multor oameni cu handicap: sigur, este mult mai accesibil persoanelor hipoacuzice, fiindcă replicile sunt direct titrate pe ecranul din spatele actorilor, dar mai degrabă îi are în vedere pe cei ce manifestă handicap în a primi şi a oferi dragoste. Acest handicap care rigidizează mişcările, care reduce drastic experienţele vieţii, care ascute reacţiile faţă de oameni.

Cine asociază imaginea iubirii cu un ambient serafic, muzica în surdină, graţia mişcărilor, dulceaţa privirilor şi delicateţea vorbelor este contrazis în toate detaliile. Povestea de iubire înfiripată într-o staţie întoarce pe dos toate aceste amănunte fără a pierde din profunzime. Poate părea ciudat, dar o declaraţie în forma „Fato, te iubesc!” capătă în context aceeaşi valoare pe care o are declaraţia echivalentă în „O mie şi una de nopţi”.

Iar spectacolul are propria poveste în poveste – secvenţa îmblânzirii vulpii din „Micul prinţ” în varianta originală, care subliniază importanţa „creării de legături” între oameni. În mod inspirat, regizoarea Carmen Lidia Vidu mizează pentru crearea acestor legături nu pe limbajul dobândit, ci pe cel involuntar: niciun cuvânt nu este rostit de cei doi actori – fata şi băiatul care se întâlnesc „întâmplător” într-o staţie. Limbajul trupului este susţinut de muzica adusă în direct de un DJ. De fapt, întregul spectacol este un melanj de expresii moderne ale artei, de la muzica lui Yann LeBlay, la aparenţa manga a actriţei Irina Duţă, atitudinea de street buddy a băiatului interpretat de Toma Cuzin şi proiecţiile/montajele video care împing textul în fundal.

„[o staţie…]” este un spectacol fără delicateţuri romanţioase, cu toate astea este o frumoasă poveste de iubire, care reuşeşte să actualizeze un mesaj simplu printr-o uimitoare economie de mijloace artistice.