Ora de baie
– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…
– Ai putea să le spui.
– Ce să le spun?
– Adevărul. De exemplu că e ora băii. Copilul nu trebuie să sufere. Te scuzi că-i ora de baie şi fiecare înţelege!
– Crezi? zâmbeşte neîncrezător Eliahu.
– Hai să facem o probă. Îţi stau la dispoziţie.
Nici nu termin bine vorba şi apare Şimon Şeinerovici.
– Hai să te fac o tablă, rosteşte el cu entuziasm.
– Regret mult, se bâlbâie Eliahu, dar e tocmai ora când sugarul trebuie să facă baie, nu te supăra.
– Nici o supărare, acceptă Şimon situaţia. Lasă că joc cu el (şi mă arată pe mine). Tu fă-i baie plodului. Numai lasă la suprafaţă o sticluţă cu ceva.
Totdeauna mi-a făcut plăcere să-i smulg o linie, două banditului ăsta, aşa că în timp ce gazda intră în baie de voie, de nevoie, mă pregătesc să-l atac cu albele. Probabil că individul trişează însă, sau are un noroc fenomenal pentru că, în trei sferturi de oră, abia dacă reuşesc să scap de marţ. Pierd invariabil şi când Şimon pleacă, răsuflu uşurat. Îmi amintesc de Eliahu şi îl strig complice:
– Poţi să ieşi din baie, tipul a plecat.
Numai că sună cineva la uşă. Cine e? Madam Gurnişt!
– I-am adus doamnei o reţetă de borş din Bucovina, spune. Unde e?
– A ieşit să-i plimbe pe cei mai mărişori, zice Eliahu. Eu am rămas acasă pentru că trebuie să-i fac baie chiar acum lui ăla micu…
– Ce vorbeşti? se bucură madam Gurnişt. De când n-am mai asistat la baia unuia mic şi drăguţ… Lasă că te ajut eu, punem apă îndată.
Bietul tată se uită la mine, eu ridic din umeri, cu alte cuvinte „fă-i baie, te pui cu asta?”. Aşa că el umple din nou cădiţa, desface scutecele şi întroduce pruncul (care nu ştiu de ce tocmai plânge) în apă. Madam Gurnişt e şi ea în baie, îi aud sfaturile, plodul urlă de-a binelea. Mi se rupe inima, dar ce pot să fac? Îmi torn puţin coniac şi aştept să treacă. În sfârşit, baia numărul doi se termină.
– Eu vă las, ne zâmbeşte madam Gurnişt transpirată, îmi pare bine că am putut fi de folos.
– Ei asta e! exclamă Eliahu. Bine că s-a dus. Dacă nu-i făceam baie, precis că stătea s-o aştepte pe nevastă-mea. Care, dacă nu mă înşel, chiar vine…
Numai că cea care vine nu e madam Iliescu, ci madam Biton, vecina de la etajul opt. Şi ea o caută pe doamna, şi ea regretă că nu-i acasă pentru că vrea să organizeze o excursie numai a femeilor.
– Cu dragă inimă, zâmbeşte strâmb Eliahu, numai că noi tocmai ne pregăteam să-i facem baie copilului şi…
– Ei, asta-i bună, exclamă vecina. Cum o să-i faceţi voi, bărbaţii, baie…Eu am şapte copii, aşa că pardon, lăsaţi pe mine.
Nu apucăm să spunem nimic, puştiul deja zbiară în braţele vânjoase ale vecinei, cada e umplută în doi timpi şi trei mişcări, iar plodul, săpunit cu experienţă, mai-mai că-şi pierde răsuflarea de atâta curăţenie. Când pleacă madam Biton, o întinde şi Eliahu, disperat, iar eu rămân responsabil cu casa, sugarul şi propria-mi disperare. Norocul meu că apare, în sfârşit, doamna Iliescu, care exclamă logic:
– Cred şi eu! Tocmai acum şi-a găsit soţul meu să plece… Când trebuie să-i facem baie copilului.
Nu am curajul să spun nimic şi, din pură prietenie, mă ofer s-o ajut. Iar plodul, habar nu am de ce, urlă imediat ce-l băgăm în apă.
Schiţă umoristică de Dorel Schor
3 voturi
Încarc...