7 noiembrie 2018

Noi nu plecăm de aici

Maia Mălăncuș, câștigătoarea primului sezon Vocea Romaniei Junior, după colaborarea cu Adda pentru single-ul „Vreau să zbor”, lansează a doua sa piesă, „Noi nu plecăm de aici” și a revenit în studioul mentorului ei, Marius Moga, pentru această a doua piesă.



Maia declară:

Pe lângă teme, proiecte și multe lucruri de învățat mai avem nevoie și de… muzică! Iar muzica fără dans sau dansul fără muzică nu există! De aici și inspirația pentru noua piesă, „Noi nu plecăm de aici”.

Micuța artistă s-a simțit excelent la filmările videoclipului regizat de către Silviu Mîndroc, alături de prietenii ei.

Maia spune râzând:

M-am simțit extraordinar, pentru că am dansat alături de foarte mulți prieteni, la școală. A fost ca o joacă în timpul pauzelor dintre ore, o pauză care a ținut o veșnicie, așa cum ne place.

Cât despre piesă, Maia Mălăncuș îi mulțumește lui Marius Moga că are în continuare încredere în ea și că o susține în tot ceea ce face.

Mulțumesc din suflet întregii echipe, lui Marius Moga, lui Robert Toma, Loredanei Cavasdan și lui Marius Mirică pentru că mă susțin necondiționat și pentru că mă îndruma pas cu pas în tot ceea ce fac. Sper să vă conving și cu acestă piesă și sper să vă placă la fel de mult cât îmi place și mie.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook