25 ianuarie 2022

Night Call

„Night Call” este noul album incredibil lansat de Years & Years, pe care sunt incluse single-uri precum „Starstruck”, „Sweet Talker” (cu Galantis) și alte viitoare hit-uri interpretate de Olly Alexander.



„Night Call” poate fi considerat cel mai autentic album Years & Years de până acum. Cuprinzând 11 track-uri dance inspirate din experiențele de viață ale lui Olly Alexander din ultimii ani, albumul are doar câteva cântece despre durerea de inimă, iar baladele tradiționale sunt estompate.

În schimb, albumul transmite o energie care se învârte în jurul psiho-sexualității. Acest material discografic încurajează acceptarea submisiunii și schimbul de roluri pentru recâștigarea puterii.

Olly a declarat că toate indicile referitoare la mesajele albumului se află chiar în coperta iconică, în care sirena a fost folosită drept muză:

Am vrut să mă identific cu această creatură frumoasă care hipnotizează bărbații și îi apropie de moarte, căutând dragostea, sau un iubit, care sunt intangibile. Multe dintre piese sunt inspirate din colaje de amintiri despre aventuri sau bărbați pe care i-am întâlnit.

Scris pe parcursul a șase luni, „Night Call” îl surprinde pe Olly Alexander folosindu-și platformele pentru a sfida granițele mainstream ale celebrității. Inspirat de artiști precum Sylvester și French House, și întruchipând noua perspectivă a unui personaj – precum Richie în „It’s A Sin”, procesul de compoziție a lui Olly explorează în amănunt viața queer. Hedonistic și evazionist, „Night Call” surprinde bucuria și anticiparea de dinainte de a ieși în oraș, în special pentru că, spune Olly:

Am scris dintr-un spațiu fantastic, prins între aceeași patru pereți. Am vrut să găsesc cât mai multă plăcere posibilă în muzică.

Fiind un nou capitol palpitant pentru Years & Years, „Night Call” surprinde influența lui Olly Alexander asupra pop-ului modern dintr-o nouă perspectivă îndrăzneață. Pe lângă două albume de mare succes, cântărețul, actorul, icon al modei și al culturii, a fost nominalizat la 5 premii Brit Award și a avut concerte triumfante la O2 și Wembley Arenas în Londra.

Pe parcus, Olly a devenit o voce neînfricată a noii generații referitoare la discuții importante despre sănătatea mintală și problemele care afectează comunitatea LGBTQ+, toate acestea regăsindu-se și în albumul „Night Call”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook