5 aprilie 2012

Măştile lui M.I. – Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu

Miercuri, 11 aprilie 2012, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti (Aleea Alexandru 38) are loc lansarea cărții „Măştile lui M.I. – Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu” (Editura Humanitas, 2012). Vor lua cuvântul poeta Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction, scriitorii Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu și Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, președintele Grupului Editorial Humanitas, și Horia-Roman Patapievici, președintele Institutului Cultural Român. Accesul publicului este liber.

Apărut în Colecția „Portrete în dialog“, volumul recompune traseul destinului unuia dintre cei mai importanți poeți și traducători din literatura română, Mircea Ivănescu (1931–2011), dar și al unei generații. Mircea Ivănescu a fost o figură discretă a vieții literare, neafiliindu-se niciunei grupări sau direcții. Cu toate acestea, creația sa a influențat decisiv generațiile care se revendică de la poetici postmoderniste și textualiste. A absolvit Facultatea de Filologie la București; a lucrat ca redactor la Agerpres și la revista Lumea, apoi la Editura pentru Literatură Universală și la Editura Univers. A debutat în volum în 1968 și și-a publicat versurile, de o remarcabilă unitate valorică și stilistică, sub titluri voit banale („Versuri”, „Poeme”, „Alte poeme”, „Poesii nouă” etc.). Traducerile sale din literatura universală (Joyce, Faulkner, Musil, Kafka, Broch, poezie engleză și americană etc.) au primit, ca și opera sa poetică, numeroase premii.

Gabriel Liiceanu:

După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neașteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinși în complicitatea pe care o crea însuși dialogul nostru. A început să ne placă jocul nostru. Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieții lui, lăsându-mi senzația că i-am prilejuit o mare și finală recapitulare a ei. Și că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam și, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine. Muzica vieții lui a venit simplu spre mine…

Mircea Ivănescu:

Uitați-vă la mine. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toata viața a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot – și nu știu de ce o fac –, într-o conversație, la lumină.