28 noiembrie 2016

Lectură publică şi sesiune de autografe cu Marius Chivu

Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează marţi, 29 noiembrie 2016, de la ora 19:00, o seară de lectură publică. Marius Chivu citeşte din noua sa carte „Trei săptămâni în Anzi”, recent apărută la Editura Humanitas. Lectura este urmată de o sesiune de autografe şi o degustare de vinuri asigurată de Macedonia no 21 şi Crama Bauer.

invit-29nov2016

Marius Chivu notează în cartea sa:

Aveam în cap de multă vreme America de Sud şi Peru, iar câteva nopţi de surfing pe Internet m-au ajutat să mă decid asupra unor obiective interesante şi, pe cât posibil, mai puţin turistice. În primul rând Machu Picchu, pentru care însă am ales cel mai lung şi mai dificil traseu: Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e neatractiv pentru turismul de masă. În al doilea rând, dar, poate, cel mai important: Nevado Mismi (5597 m), muntele unde se afla izvorul Amazonului.

Oamenii au călătorit şi au făcut marile descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole, hărţi incomplete şi propriile simţuri. Şi ce plăcere să foloseşti o harta de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfăşurării, punerea degetului pe un punct minuscul şi exerciţiul imaginaţiei de a estima distanţele, de a completa tot ce nu se vede, de a «întrevedea» geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinaţie, locul căutat îşi etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă! Ca să pleci la drum nu ai nevoie de aplicaţii, ai nevoie de aplecare.

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook