10 ianuarie 2011

Lansare ImagoZone.ro

În urmă cu doi ani şi jumătate, odată cu forumul, am adăugat la Citatepedia şi o galerie de imagini, gândit în primul rând ca un depozitar pentru ilustrarea articolelor, dar şi pentru a stoca imagini ale celor pentru care avem citate etc. Galeria a crescut însă foarte mult în ultimul timp, numărul imaginilor apropiindu-se de numărul citatelor. Prin urmare, galeria a ajuns să atârne greu în economia site-ului, nemaifiind o facilitate auxiliară, ca la în început.

În mod firesc, această parte s-a desprins într-un proiect independent, apărând astfel site-ul ImagoZone.ro, abia lansat. Totuşi, integrarea rămâne, în sensul trimiterilor care se fac între site-uri, în funcţie de context. Ba chiar, puţin paradoxal, este mai strânsă. Acest fapt se datorează structurii de generaţie nouă pe care este construit noul site, mai flexibilă. Şi conturile de utilizator au fost preluate, astfel încât să fie cât mai comod pentru cei care cunosc vechea galerie.

Pentru Citatepedia.ro, structura tehnică se simplifică considerabil. Aceasta va permite anumite dezvoltări ulterioare cu mai multă uşurinţă.

ImagoZone.ro vine cu facilitîăţi noi. Încă de la prima pagină, se poate observa că proiectul capătă personalitate, devenind foarte interesant în sine. Viteza este clar superioară, făcând navigarea pe site mai plăcută. Şi, dintr-un anumit punct de vedere, este doar un început, multe mai putând fi realizate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook