16 septembrie 2015

Jurnal din vremuri de război – la Berlin

Pe 18 septembrie 2015 la Institutul Cultural Român din Berlin are loc prezentarea ediţiei germane a volumului lui Corneliu Coposu „Jurnal din vremuri de război„. Lucrarea a fost publicată în cursul acestui an la editura Mica Valahie, sub titlul „Journal aus den Zeiten des Krieges”, în traducerea prof. Michael Werner, cu sprijinul Fundaţiei germane Hans Seidel şi al Asociaţiei Creştin-Democrate România de Mâine.

Prezentarea lucrării este făcută de către Dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Zalău, redactor al volumului şi autor al unei monografii a familiei Coposu. Volumul descrie întâmplări și evenimente relevante din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, creionând, de asemenea, portrete detaliate ale unor personalităţi ale istoriei contemporane a României.

Destinul lui Corneliu Coposu este exponenţial pentru un capitol de istorie românească. Pornind de la „Jurnalul din vremuri de război”, publicul berlinez îşi va putea forma o imagine asupra rezistenţei anticomuniste în România, sub diferite forme şi în epoci diferite.

Corneliu Coposu (1914 – 1995) a fost liderul opoziției din România în primii ani după 1989. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc până interzicerea acestuia, în anul 1947. Ulterior a fost deţinut politic timp de 17 ani. După 22 decembrie 1989 a reînfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc (afiliat în februarie 1991 Internaţionalei Creştin-Democrate), partid pe care l-a condus până în anul 1995. În această calitate a fondat în noiembrie 1991 Convenţia Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. A fost ales senator în Parlamentul României la alegerile din anul 1992, bucurându-se o de mare popularitate.

Marin Pop (n. 1973), este absolvent al Facultăţii de Istorie-Geografie din cadrul Universităţii Oradea, licenţiat cu tema „Viața și activitatea lui Corneliu Coposu”. Din 2009 este cercetător științific și șef al Secției Istorie în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău. Doctor în istorie, cu teza „Viață politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Național și Național Țărănesc din Ardeal și Banat”. Este redactor la revistele de cultură Acta Musei Porolissensis și Caiete Silvane, publicând peste 150 de articole şi studii ştiinţifice în numeroase publicaţii cu caracter istoric. Autor între altele, al volumelor, Viaţă politică în nord-vestul României (1869-1948). Corneliu Coposu, Jurnal din vremuri de război (2013), Monografia familiei Coposu. Între istorie și memorie (2014).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook