30 martie 2011

Jon Heder testează potenţialul crowdsourcing-ului

Dovedind că este cu atât mai bine, cu cât participă mai mulţi, actorul Jon Heder („Napoleon Dynamite”, „Blades of Glory”) şi regizorul Nicholas Peterson („MuM”, „Dark Mind”) au apelat la crowdsourcing (utilizarea de resurse, materiale sau intelectuale, aparţinând marelui public, realizată de obicei printr-un apel virtual în masă) pentru strângerea de fonduri destinate producerii unui scurt-metraj intitulat, cel puţin atât timp cât este în stadiul de proiect, „Drained”.

„Finanţarea prin crowdsourcing ni se pare un mod nou de a produce filme curajoase, independente, în viitor,” spunea Jon Heder.”Aşa că încercăm şi noi, pentru a vedea unde se va ajunge.”

Jon Heder se bazează pe experienţa lui în materie de animaţie pentru a îndeplini rolul de producător al acestui film-avertisment, care combină tehnici de preluare succesivă a imaginilor pe un fundal construit digital şi filmări cu actori reali, pentru a relata povestea impresionantă a unei femei care este distrusă progresiv sub presiunea viciilor şi dependenţelor aduse în viaţa ei de către partener (alcool, droguri, pornografie). Filmul va încerca să prevină publicul asupra pericolelor pe care le prezintă abuzurile şi să-i ajute pe cei care se află în astfel de relaţii dificile să ia măsuri până nu este prea târziu.

Cu ajutorul site-ului Kickstarter, autorii scurt-metrajului au reuşit să strângă suma necesară începerii proiectului (chiar mai mult, 30.000 de dolari, faţă de 27.000 cât era necesar) în două săptămâni. Mare parte din această reuşită se datorează succesului peliculei „Napoleon Dynamite”, cu Jon Heder în rolul principal, însă un rol important l-a avut şi faima lui Nicholas Peterson în rândurile cinefililor („MuM” a obţinut câteva premii la festivaluri dedicate filmelor de animaţie). Contribuţiile au fost structurate în funcţie de sumele donate, producătorii oferind premii simbolice, de la posibilitatea de obţine filmul în format de înaltă rezoluţie de pe Internet sau DVD-uri cu autografe până la apariţia donatorului pe genericul filmului, ca producător.

„Sperăm să realizăm un film mai important decât fiecare contribuţie individuală,” spune Nicholas Peterson. „Pentru numai un dolar, pasionaţii filmului au putut ajuta să aducem această poveste pe ecran.”

Articol realizat de Bogdan Prundeanu (masterand MTTLC)

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "Jon Heder testează potenţialul crowdsourcing-ului"

  1. Lucian Velea spune:

    Crowdsourcing este o idee mai veche decât pare. Vă amintiţi de „Daţi un leu pentru Ateneu!”?

    Internetul (informare) combinat cu uşurinţa plăţii (SMS, card) fac ca ideea de crowdsourcing să aibă mare viitor. Am şi eu în vedere pentru finanţarea unor proiecte culturale, dar din câte am reuşit să aflu, în România e cam dificil din punctul de vedere legal. M-aş bucura să mă contrazică cineva. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook