J. Edgar
Din 20 ianuarie 2012, în regia lui Clint Eastwood şi în interpretarea lui Leonardo Di Caprio, filmul „J. Edgar” spune povestea reală a vieţii publice, dar şi personale a unui om pe cât de puternic, pe atât de controversat, în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Băneasa, Glendale Studio (Bucureşti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti, Târgu Mureş), Cityplex (Constanţa), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Patria (Bucureşti şi Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj) şi Cinema Premiera (Ploieşti).
„J. Edgar” este un film biografic despre celebrul întemeietor al FBI, o poveste care păstrează tonul bănuielilor publice despre viaţa lui Hoover, bănuieli nelămurite până la capăt, datorită extremei discreţii de care acesta a dat întotdeauna dovadă. Este foarte uşor să găseşti informaţii despre presupusele sale înclinaţii sexuale, însă niciun scandal major al vremii nu s-a desfăşurat în jurul controversatei sale persoane, în ciuda numărului incredibil de mare de duşmani pe care îi avea. Clint Eastwood scoate la iveală o istorie interesantă şi credibilă, care nu pune accent excesiv pe această dimensiune a personajului, insistând asupra viziunii pe care a avut-o asupra Biroului, pe momentele de cotitură în dezvoltarea instituţiei, pe obsesiile şi duşmăniile lui Hoover. Iar DiCaprio face un rol excelent, aşa cum ne-a tot obişnuit în ultima vreme. Un film foarte interesant, pentru vizionarea căruia aş recomanda o informare (fie şi sumară) în prealabil.
Note de producţie
În timpul vieţii sale, J. Edgar Hoover avea să devină cel mai puternic om din America. Ca director al Biroului Federal de Investigaţii vreme de aproape 50 de ani, el nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi proteja ţara. Opt preşedinţi s-au perindat la Casa Albă, iar SUA a fost implicată în trei războaie în timpul mandatului său. În tot acest timp, Hoover a dus bătălia împotriva unor pericole reale sau presupuse, încălcând adesea regulile pentru a-şi ţine concetăţenii în siguranţă. Metodele sale erau deopotrivă nemiloase şi eroice, admiraţia lumii fiind răsplata cea mai râvnită de el, deşi cea mai iluzorie.
Hoover a pus mare preţ pe secrete, în special pe secretele altora, şi nu s-a temut să folosească informaţiile pentru a-şi exercita autoritatea asupra liderilor naţiunii. Înţelegând că informaţia înseamnă putere, iar teama creează oportunităţi, el s-a folosit de ambele arme pentru a câştiga o influenţă fără precedent şi pentru a-şi construi o reputaţie deopotrivă formidabilă şi inatacabilă.
Era la fel de protector cu viaţa personală pe cât era cu viaţa sa publică, admiţând în intimitatea sa numai un cerc extrem de restrâns. Colegul său cel mai apropiat, Clyde Tolson, era şi însoţitorul său permanent. Secretara sa, Helen Gandy, probabil cea care ştia cele mai multe despre planurile lui Hoover, i-a rămas loială până la sfârşit… Ba chiar şi dincolo de acesta. Numai mama lui Hoover, care i-a fost inspiraţia şi călăuza morală, îl va părăsi, moartea ei zdrobindu-l pe fiul care căutase o viaţă întreagă să-i câştige dragostea şi aprobarea.
Văzut prin ochii lui Hoover însuşi, filmul „J. Edgar” explorează viaţa personală şi publică, precum şi relaţiile unui om care putea să distorsioneze adevărul cu aceeaşi uşurinţă cu care îl susţinuse în timpul unei vieţi dedicate propriei sale idei de justiţie, idee adesea pervertită de latura întunecată a puterii.
Câştigătorul premiului Oscar, Clint Eastwood („Million Dollar Baby”, „Unforgiven”), a regizat filmul după un scenariu conceput de un alt laureat al Oscarului, Dustin Lance Black („Milk”).
Leonardo DiCaprio, multiplu nominalizat la Oscar, („Inception”, „The Aviator”) joacă rolul principal. În film poate fi remarcată o altă nominalizată la Oscar, Naomi Watts („21 Grams”) în rolul lui Helen Gandy, secretara lui Hoover. Apar, de asemenea, Armie Hammer („The Social Network”) în rolul protejatului lui Hoover, Clyde Tolson, Josh Lucas („The Lincoln Lawyer”) în rolul legendarului aviator Charles Lindbergh, răpirea fiului lui Lindbergh schimbând profilul public al FBI-ului, şi câştigătoarea premiului Oscar, Judi Dench („Shakespeare in Love”) în rolul mamei hiperprotectoare a lui Hoover, Annie Hoover.
„J. Edgar” a fost produs de Eastwood, de câştigătorul premiului Oscar, Brian Grazer („A Beautiful Mind”, „Frost/Nixon”) şi de producătorul nominalizat la Oscar, Robert Lorenz („Letters from Iwo Jima”, „Mystic River”), Tim Moore şi Erica Huggins fiind producătorii executivi.
Eastwood i-a reunit pe vechii săi colaboratori, inclusiv directorul de imagine Tom Stern, scenograful James J. Murakami, editorii Joel Cox şi Gary D. Roach, şi costumiera Deborah Hopper. Eastwood a compus muzica pentru film. Prezentat de Warner Bros. Pictures, „J. Edgar” a fost realizat de casele de producţie Imagine Entertainment şi Malpaso. Filmul va fi distribuit de Warner Bros. Pictures, din Warner Bros. Entertainment Company.
J. Edgar Hoover a fost o figură complexă şi fascinantă, un om care a captivat America şi a cărui moştenire se simte încă pe holurile clădirii FBI, care îi poartă numele. El a fost catalizatorul pentru folosirea tehnicilor criminalistice moderne şi tot el a creat un sistem de legi federale care au transformat ţara, într-o multitudine de moduri ce rămân până azi la fel de relevante. Deopotrivă temut şi admirat, el a fost o adevărată dihotomie, viaţa lui publică şi cea privată iscând zvonuri şi insinuări, dar, graţie veşnicei sale discreţii, adevărata lui personalitate a rămas până azi de domeniul speculaţiilor.
Regizorul Clint Eastwood, care a crescut în perioada dominaţiei lui Hoover, a fost intrigat de şansa de a explora această personalitate într-un film. „Hoover a fost un poliţai de primă mână sau un agent guvernamental de excepţie, un G-man, cum erau numiţi în acea vreme. Dar nu ştiam realmente mare lucru despre el. Era foarte vizibil publicului, adesea fiind văzut în compania actorilor şi scriitorilor la întâlniri sociale de tot felul, dar, în multe privinţe, era o enigmă.”
Starul filmului, Leonardo DiCaprio, e de acord cu Eastwood: „Lance a scris un scenariu incredibil, care ne-a atras instantaneu atât pe mine, cât şi pe Clint. Hoover a fost întotdeauna o figură mitică, emblematică în istoria americană, totuşi a rămas cumva învăluit în mister, atât în viaţa personală, cât şi în cea publică. Ideea de a-i spune povestea poate să intimideze, iar Lance a reuşit s-o facă într-o manieră emoţionantă.”
„Este o poveste despre relaţii,” spune Eastwood, „interacţiuni intime dintre Hoover şi cei apropiaţi lui, de la cei mai apropiaţi — Clyde Tolson, Helen Gandy, mama lui — până la Robert Kennedy şi alte personalităţi politice, inclusiv preşedinţi. Dacă ar fi fost un simplu film biografic, nu cred că m-ar fi interesat. Îmi plac filmele despre relaţii, îmi place să explorez motivele pentru care oamenii fac sau au făcut anumite lucruri de-a lungul vieţilor lor.”
Regizorul era nerăbdător şi să lucreze cu DiCaprio pentru prima dată în cariera sa. „Leo e foarte inteligent şi îi place să joace roluri atipice care îi solicită imaginaţia,” spune el. „Ştiam că acest rol va fi dificil, atât mental, cât şi fizic, dar el a fost foarte dăruit şi cred că asta se vede în interpretarea sa.”
„Acesta a fost unul dintre cele mai dificile personaje din câte am întâlnit,” spune DiCaprio, vorbind despre scenariul lui Black, care cuprinde întreaga viaţă profesională a lui Hoover, începând cu influenţa bolşevică din 1919, când comunismul ajunge şi pe pământul american. „În concepţia lui Hoover, comunismul era aproape o mişcare teroristă. De-a lungul carierei sale, el a luptat împotriva comunismului şi a altor presupuse ameninţări. Lance l-a analizat atât în perioada tinereţii, cât şi la bătrâneţe, criticându-l în toate modurile posibile.”
„Istoria se repetă” este o axiomă dovedită şi de acest film, căci realizatorii au considerat scenariul lui Black foarte oportun, în ciuda faptului că J.Edgar Hoover a murit cu aproape 40 de ani în urmă. Povestea începe la mijlocul anilor ’70, când viaţa lui Hoover, dar şi cariera sa de director al FBI, se apropie de final. Dorind să conserve tot ceea ce a construit, el începe să-şi dicteze memoriile, reflectând asupra perioadei de început, când avea 20 de ani şi abia se angajase în instituţia numită, pe atunci, simplu, „Biroul de Investigaţii”.
„Cred că îl interesa locul său în istorie,” presupune Eastwood. „Dar probabil că avea o oarecare tendinţă spre exagerare. Există momente dovedite clar în care a manipulat relatările pentru a apărea într-o lumină mai bună.”
„Începutul carierei sale, perioada când a rezolvat cazul Lindbergh şi a prins răufăcători precum John Dillinger, l-a ajutat pe Hoover să-şi creeze imaginea de G-Man în ochii publicului,” adaugă DiCaprio. „Existau cărţi cu benzi desenate despre el, apărea pe cutiile de cereale, tineretul american era cucerit. Totul făcea parte din campania sa menită să înfăţişeze guvernul ca o forţă ce ajuta familia americanului de rând şi asigura siguranţa copiilor săi.”
Dacă Hoover a reuşit sau nu să simtă vreodată că ţara era în siguranţă sau că se anunţau schimbări în bine, aceasta este o întrebare care rămâne încă deschisă. „Cred că până şi la bătrâneţe, J. Edgar Hoover era aşa de obsedat de comunism, încât nu a înţeles că lucrurile se schimbau în bine în timpul mişcării pentru drepturile civile,” spune DiCaprio. „El a văzut această mişcare ca o revoltă care avea potenţialul să devină ceva destructiv. Atunci şi-a pierdut reperele, atunci a pierdut din vedere adevăratul viitor al ţării noastre.”
Bătrânul Hoover
În acest moment, este de importanţă critică să reclarificăm diferenţa dintre ticălos şi erou.
J. Edgar Hoover şi-a pus viaţa în slujba cetăţenilor, lăsând deoparte orice relaţii personale ar fi putut avea, pentru ceea ce el considera a fi un scop superior. Ca un om care urmărea să câştige atât autoritate, cât şi adoraţia naţiunii, el a considerat că şansa lui de a le obţine pe amândouă era să devină personalitatea supremă în lupta anti-crimă, un erou al maselor.
„Hoover a fost incredibil de ambiţios în tinereţea sa,” spune Leonardo DiCaprio, care a construit personajul de la 20 până la 77 de ani. „Era foarte motivat să aibă succes la Washington, în primul rând din cauza expectativelor mamei sale. Tatăl lui eşuase în încercarea de a deveni o figură politică proeminentă, iar Annie îşi dorea ca fiul să facă faimos numele familiei, fără să ia în seamă deloc sau aproape deloc aspiraţiile tânărului Edgar. El a devenit astfel un foarte stoic apărător al legii, un adevărat buldog, care trebuia să menţină secretul absolut în privinţa vieţii personale. Secretele deveniseră viaţa lui.”
Cu atât de puţine informaţii despre viaţa şi opiniile intime ale lui Hoover, DiCaprio a făcut cercetări serioase pentru a crea un personaj complet. „A fost o provocare imensă să dau viaţă acestui personaj, pentru că Hoover era atât de misterios,” sune actorul. „Am descoperit totuşi că era expert în arta manipulării şi era foarte fermecător. Putea fermeca pe aproape oricine, reuşind să intimideze în acelaşi timp. Îi plăcea să fie în lumina reflectoarelor, dar se concentra aşa de mult asupra muncii sale încât asta îl definea aproape absolut de la ceea ce era, până la etica sa, la deciziile pe care le lua în orice domeniu. Ezit să folosesc cuvânt preot, pentru că Hoover era foarte departe de aşa ceva, dar cu siguranţă că privea FBI-ul ca pe templul său.”
„Leo e un profesionist perfect. Vine întotdeauna perfect pregătit,” spune Eastwood. „De la bun început mi-am dat seama că-şi făcuse temele, se gândise mult la ceea ce avea de făcut şi era interesat de perspectiva mea. Am fost realmente impresionat de concentrarea lui, care cred că s-a observat în construcţia personajului.”
În legătură cu relaţia cu Clyde Tolson, DiCaprio spune: „Prânzeau şi cinau împreună aproape zilnic, mergeau în vacanţe împreună. Dacă erau împreună şi în alt sens… Cei care puteau spune asta au murit de mult. În film, relaţia apare aproape ca o iubire neîmpărtăşită, totuşi o iubire de durată.”
Distribuit în rolul esenţial al lui Clyde Tolson, Armie Hammer spune că, indiferent de relaţia lor personală, „Clyde a fost întotdeauna alături de director, fiind practic mâna sa dreaptă. Ăsta era modul lor de a acţiona.”
„Armie a fost formidabil în rolul lui Tolson,” declară Grazer. „Era perfect pentru rol, căruia i-a dat o energie subtilă, dar tangibilă, iar relaţia sa cu Leo era foarte naturală.”
Deşi informaţiile despre Tolson erau infinit mai puţine decât cele despre Hoover, Hammer a făcut tot posibilul pentru a afla mai multe despre personajul său. „Am angajat o documentaristă, iar ea m-a ajutat să aflu tot ce s-a scris despre Tolson, inclusiv albumul de la absolvirea şcolii generale. Potrivit unor vechi angajaţi FBI, era un tip foarte atent, unul dintre cei mai deştepţi agenţi. Era supranumit ‘computerul uman’, pentru că avea memorie fotografică. Deci, chiar făcând abstracţie de o eventuală atracţie între el şi Hoover, e uşor de înţeles de ce directorul FBI-ului se baza atât de mult pe judecata sa.”
Un alt aliat de o viaţă, despre care Hoover ştia că nu-l va trăda niciodată, a fost secretara sa, Helen Gandy. „Într-un fel, Helen conducea agenţia,” spune Eastwood. „Dacă îi întrebi pe vechii agenţi afli că, dacă voiai să afli ceva, la ea te duceai. Ea avea mai multe informaţii decât oricine altcineva.”
„Devotamentul lui Helen pentru Edgar n-a cunoscut nicio clipă de îndoială,” spune Naomi Watts, care îi dă viaţă în film. „Cred că, iniţial, a fost impresionată de el şi i s-a părut inteligent şi carismatic, dar era interesată numai în a face carieră. A lucrat cu el mai mult decât oricine altcineva, în perioade de mari schimbări pentru lume, dar şi-a păstrat loialitatea şi echilibrul până la final.”
„Naomi a fost fantastică,” spune Lorenz. „Rolul era limitat, dar esenţial, iar ea a profitat de fiecare scenă şi a dat greutate personajului, o manevră adecvată, ţinând cont de rolul jucat de Helen Gandy în viaţa lui Hoover.”
O femeie care nu s-a mulţumit însă să rămână în culisele vieţii fiului său a fost Annie Hoover. O forţă dominatoare, ea a avut o influenţă enormă asupra fiului său şi i-a servit ca reper moral suprem. Hoover a locuit cu mama sa şi i-a cerut opinia până la moartea ei, când el avea 43 de ani. Venerabila Judi Dench i-a dat viaţă într-un asemenea mod încât „puteai s-o iubeşti şi să te temi de ea deopotrivă, deşi ea nu ridica vocea niciodată,” spune Grazer.
„Era realmente genul de mamă pe care nu ţi-ai dori-o prin apropiere,” comentează Dench. „Avea idei fixe, era încăpăţânată şi extrem de posesivă cu Edgar, deşi mai avea alţi trei copii. Cred că nu urmărea doar binele lui, ci ceva mai mult, ca şi cum realizările lui ar fi fost o reflecţie a sa. Îmi amintea un pic de lady Macbeth. Cred că-şi dorea să fie asociată cu bărbatul cel mai puternic din ţară. Edgar, săracul, n-a avut nicio şansă.”
În ciuda carierelor lor îndelungate, a fost prima colaborare dintre Eastwood şi Dench. Actriţa a fost încântată să primească telefonul lui: „E o legendă, aşa că, atunci când m-a sunat, vocea mea a urcat vreo câteva octave. În sinea mea mi-am spus: De 75 de ani aştept clipa asta.”
Aşa cum se vede şi în film, un caz esenţial pentru Hoover, şi cel pe care mama sa îl presează cel mai mult ca să-l rezolve, va fi cunoscut drept „crima secolului”: răpirea Lindbergh. Cazul a fost deosebit de important pentru Birou, deoarece a scos în evidenţă valoarea sa în aplicarea legilor federale. De asemenea, a stabilit şi cadrul pentru colectarea şi analiza dovezilor de la locul unei crime. În ultimă instanţă, i-a folosit lui Hoover pentru a convinge Congresul de necesitatea centralizării informaţiilor.
În acea epocă, Charles Lindbergh era, aşa cum îi spune Hoover unui tânăr agent, „cel mai faimos om din lume”. DiCaprio spune: „Hoover —indiferent de măsura implicării sale — s-a folosit cu siguranţă de răpire pentru a câştiga faimă pentru sine şi pentru FBI.” În rolul faimosului aviator îl vedem pe Josh Lucas care, întâmplător, numără printre strămoşii săi pe unul dintre pionierii aviaţiei.
Tânărul Hoover
Închipuiţi-vă că fiecare cetăţean din ţară ar putea fi identificat fără echivoc, după carnetul şi numărul său, după amprentele sale. Închipuiţi-vă ce repede ar putea fi găsiţi dacă ar comite o crimă.
J. Edgar Hoover a trăit toată viaţa la Washington, D.C.. Dar când realizatorii au început să caute locuri de filmare „am înţeles că puteam filma oriunde în California,” spune Lorenz. „Pentru un singur loc ştiam că va trebui să revenim la Washington, şi anume pentru Library of Congress. Ştiam clădirea, dar nu o observasem niciodată cu mare atenţie, dar după ce am citit scenariul şi am făcut câteva cercetări, am înţeles de ce Lance a ales acest loc pentru scena în care Hoover încearcă s-o impresioneze pe Helen Gandy. Clădirea are o arhitectură minunată.”
„E o construcţie atât de impresionantă încât vrei s-o fotografiezi,” spune Eastwood. „În momentul în care am intrat şi am văzut-o, am ştiut că trebuie să-i convingem cumva să ne acorde accesul acolo, indiferent în ce parte a clădirii.”
Realizatorilor li s-au deschis şi alte uşi: a clădirii FBI, a Departamentului de Justiţie, acolo unde FBI-ul îşi desfăşura activitatea în perioada mandatului lui Hoover. Lorenz îşi aminteşte: „FBI-ul şi Departamentul de Justiţie au fost foarte cooperante şi ne-au ajutat să vedem locurile pe care Hoover le-a văzut de-a lungul carierei sale. Probabil că am fi obţinut şi permisiunea de a filma în biroul lui Hoover, dacă n-am fi avut atât de multe scene de filmat acolo. Ar fi fost prea dificil pentru ei să ne lase să folosim biroul pentru atâta timp. Dar am filmat din balconul său, ca să avem toate imaginile panoramice pe care ni le doream.”
„Aspectul de epocă este rezultatul cercetărilor noastre,” spune Owen. „Am fotografiat locurile, apoi le-am modificat pe computer. Ne-a fost mult mai simplu să le recreăm pe calculator decât să le reconstruim pe platou.”
Pentru a reface locurile unde Hoover şi-a petrecut mare parte din timpul său, Murakami şi echipa sa au construit decoruri reale. Este cazul vastului hol şi al mai multor birouri din Departamentul de Justiţie, toate reconstruite pe Stage 16 de la Warner Bros. Studios. „Numai coridorul principal avea o lăţime de 4 m, o înălţime de 5,5 m şi trebuia să fie cam de 36,5 m pentru desfăşurarea acţiunii.”
Dar aceasta nu a fost cea mai mare dificultate pentru designer. „Podeaua din Departamentul de Justiţie era un mozaic de marmură foarte scump, iar din acest motiv nu am putut s-o recreăm practic, am înlocuit-o ulterior, pe peliculă, folosind o nouă metodă digitală.”
Murakami a făcut cercetări amănunţite pentru a recrea birourile în studio, fiecare birou fiind ajustat pentru a corespunde diferitelor epoci din film, începând din 1919 până în 1970. Departamentul de design a reuşit acest lucru concentrându-se asupra detaliilor care ar fi fost modernizate în timp. Un astfel de detaliu e iluminarea, care a evoluat de la incandescentă la fluorescentă.
„Ne-am permis anumite libertăţi acolo unde am fost nevoiţi, dar am încercat să facem totul cât mai autentic cu putinţă.” Mai multe decoruri construite de echipa lui Murakami au fost apoi refolosite, prin revopsire, schimbarea amplasării pereţilor, a mobilelor etc. De exemplu, biroul lui Robert Kennedy a fost transformat ulterior într-un birou mai mic, iar apoi în laborator de criminalistică.
Casa lui Hoover, în care a locuit toată viaţa sa, a fost foarte importantă pentru producători, deoarece multe dintre scenele hotărâtoare au loc în acea casă. În legătură cu decorarea diferitelor camere, Murakami spune: „Hoover păstra orice. Casa lui era plină cu nimicuri, obiecte fără valoare, inclusiv o grămadă de bibelouri chinezeşti şi paravane. Multe dintre aceste obiecte aparţinuseră familiei sale de când era el copil.” Raionul pentru bărbaţi de la Garfinkel’s a fost recreat într-una din sălile de bal de la parterul istoricului Park Plaza Hotel. Tot aici s-au filmat şi scenele care se desfăşurau în Senatul american. Pico Building de pe Olvera Street a fost folosită pentru recrearea gării din Kansas City.
Acţiunea filmului „J. Edgar” se întinde pe mai mult de şase decenii, de la începutul secolului XX până în 1972. În consecinţă, costumiera Deborah Hopper a creat costume care să surprindă trecerea timpului. Numai Leonardo DiCaprio a schimbat peste 80 de costume, o adevărată provocare, dar o provocare interesantă pentru Hopper şi echipa sa.
„Hoover era impecabil,” observă Hopper. „Deşi nu avea atâtea haine la începutul carierei sale, arăta întotdeauna profesionist şi meticulos şi insista ca şi agenţii săi să fie la fel. În mintea sa exista deja o anumită imagine pentru FBI.”
A fost necesară o bună planificare pentru a crea costumele pentru un număr atât de mare de actori şi într-un interval de timp limitat. „Acoperim aproape fiecare decadă a secolului XX, dar naraţiunea nu curge cronologic, aşa că, pe lângă costumaţia adecvată pentru actori, am simţit că era de datoria mea să ofer publicului indicii subtile care să-l ajute să repereze epoca.”
Hopper a pus la punct o schemă „coloristică” pentru a sugera schimbările de epocă. „M-am gândit că ar fi mai uşor să avem o paletă diferită pentru diferitele epoci importante pentru Hoover. Am început cu costumele maro, pretenţioase, din anii ’20, au urmat apoi costumele în nuanţe de gri şi albastru, unele cu dungi foarte fine, pentru anii ’30, apoi materialele mai groase bleumarin, gri şi maro închis din anii ’60. În felul acesta, şi hainele ajută naraţiunea.”
Pe măsură ce Hoover a urcat în ierarhie, stilul său a început să se schimbe, mai ales după ce l-a cunoscut pe ceva mai spilcuitul Clyde Tolson. „Pentru Hoover tânăr, cel care purta haine maro, am ales costume la un rând,” spune Hopper. „Apoi, în anii ’30, Tolson l-a dus pe Hoover la croitorul său de la Garfinkel’s. Pentru prima dată, Hoover poartă un costum la două rânduri de nasturi, croit pentru el, după indicaţiile lui Tolson.”
Desigur, Hopper a trebuit să creeze un stil şi pentru Tolson care era ceva mai elegant. „Am folosit mai multe materiale în dungi, am adăugat butoni, ace de cravată, buzunare vizibile, ceasuri de buzunar… Mai multe accesorii. Hoover şi Tolson erau obsedaţi de imaginea lor şi se îmbrăcau întotdeauna bine.”
Pe lângă hainele pentru cei doi domni, Hopper a trebuit să creeze un stil şi pentru personajul lui Naomi Watts, Helen Gandy, un stil care să se schimbe de-a lungul aceleiaşi perioade şi care să ofere indicaţii despre personaj. „În anii ’20, când îl cunoaşte pe Hoover, i-am creat un stil şic, feminin, folosind puţină dantelă. Odată cu trecerea anilor, a devenit ceva mai sobră, iar în anii ’60, nu mai purta decât costume.”
„Deborah a fost minunată,” spune Eastwood, „dar aşa e ea întotdeauna. Întotdeauna face o treabă excelentă. Acum însă, cred că s-a şi distrat pentru că nu sunt numai multe epoci, dar epoci foarte elegante şi strălucitoare din istoria americană.”
Aşa cum hainele s-au schimbat, şi personajele s-au schimbat, îmbătrânind, ceea ce a fost o problemă dificilă pentru echipa de machiori.
„Pentru Armie şi Naomi am folosit căptuşeli mai groase, pe măsură ce personajele lor îmbătrâneau,” spune Hopper. „Pentru Leo am folosit un costum de latex, astfel încât impresia să fie cât mai realistă. A purtat mai puţin latex pentru anii ’30, apoi pentru anii ’60 am adăugat mai mult latex, inclusiv pentru braţe. Desigur că a trebuit să ajustăm costumele în funcţie de noua lui formă. Imaginea era foarte importantă pentru Hoover şi a fost nevoie de o echipă excelentă ca să-l creăm pe J.Edgar la fiecare vârstă.”
„E o dilemă interesantă să construieşti un personaj de la 20 la 70 de ani,” remarcă make-up artist Sian Grigg, care a supervizat transformarea lui Leonardo DiCaprio. „Leo nu avea nicio şansă să arate vreodată exact ca Hoover pentru că sunt figuri complet diferite. Dar se poate lucra foarte bine cu figura lui Leo, aşa că a fost posibil să creăm o asemănare cât mai mare cu personajul, fără ca asta să devină deranjant pentru spectator. I-am pus lentile de contact, ca să-i facem ochii maro închis. Kathy Blondell i-a vopsit părul castaniu şi a adăugat şuviţe albe, odată cu trecerea timpului. I-a smuls chiar puţin păr de pe frunte, modificând implantaţia Mefisto ca să-i facă faţa mai pătrăţoasă. Pentru aspectul din tinereţe, am folosit diverse materiale ca latexul şi guma pentru a modifica forma feţei, pentru a-i face o bărbie dublă. I-am pus un dispozitiv în nas, ca să-l mărim un pic şi să-l deformăm, astfel încât să semene cu Hoover. Dar să faci un actor aşa de tânăr ca Leo să arate ca un om de 70 de ani e nevoie de multe efecte speciale şi nu numai pentru faţă şi gât, ci şi pentru chelie, pentru mâini…”
Grigg, care a lucrat cu actorul 15 ani, spune că, pentru acest film, DiCaprio a trebuit să îndure să i se facă o mască de ghips. „Nu e o experienţă plăcută, dar ca să sculptezi toate detaliile şi ca să poţi potrivi toate piesele perfect, trebuie să ai tot timpul la îndemână un mulaj după faţa subiectului. Duncan Jarman a reuşit o sculptură minunată, ceea ce ne-a permis nouă să facem restul.”
Efectul de ansamblu a fost probabil mai reuşit decât se aşteptau Grigg şi echipa sa. Robert Lorenz îşi aminteşte că mergea pe platou cu Eastwood şi au trecut pe lângă DiCaprio, machiat ca Hoover bătrân, dar încă îmbrăcat în propriile haine. „Era prima zi când filmam cu Hoover bătrân, iar Clint nu-l văzuse încă,” spune producătorul. „Şi a trecut pe lângă el fără să-şi dea seama că era Leo!”
Eastwood a apreciat efortul făcut de Grigg şi de echipa sa. „Machiajul lui Leo a fost extraordinar. Cred că au făcut un lucru fenomenal. Te simţeai cu adevărat în prezenţa lui J. Edgar Hoover.”
Leonardo DiCaprio povesteşte: „Cred că am reuşit să-l înţeleg cu adevărat pe Hoover pentru că, în esenţă, filmul nostru vorbeşte despre om. S-au spus multe despre Hoover, dar cred că relaţiile lui cu Tolson, Helen Gandy şi mama lui au făcut din el omul care era. Asta m-a făcut să mă duc la filmări zi de zi şi sper că asta îi va face pe oameni să vadă filmul.”
Regizorul Clint Eastwood spune: „Scenariul a avut o calitate care sper să se transmită şi în film: ajungi să-l cunoşti pe Hoover destul de bine cât să-l înţelegi, să-i înţelegi iubirea pentru mama lui, nevoia lui de a-şi apăra ţara, relaţia lui cu Tolson, toate acele lucruri care au alcătuit viaţa lui… Nu era numai directorul FBI, era o persoană complexă. Sper să putem atrage oamenii în lumea lui pentru ca, vreo două ore, să vadă istoria prin ochii săi.”
Despre distribuţie
Leonardo DiCaprio (care îl interpretează pe J. Edgar Hoover) este un actor multipremiat şi de trei ori nominalizat la Oscar. Recent, a jucat în blockbusterul lui Christopher Nolan, „Inception”, şi în thrillerul dramatic „Shutter Island”, care a marcat a patra sa colaborare cu Martin Scorsese. În prezent, DiCaprio lucrează la filmul „The Great Gatsby”, regizat de Baz Luhrmann, film în care are rolul principal.
A fost nominalizat la Oscar pentru interpretarea sa din filmul biografic realizat de Scorsese în 2004, „The Aviator”. Interpretarea lui DiCaprio în rolul lui Howard Hughes în acel film i-a adus un Golden Globe pentru cel mai bun actor într-un film dramatic, precum şi nominalizări la Critics’ Choice şi BAFTA Awards. A fost onorat şi cu două nominalizări la premiile SAG: una pentru cel mai bun actor şi o alta ca membru al unei distribuţii de excepţie, ambele pentru filmul „The Aviator”.
În 1997, DiCaprio a jucat cu Kate Winslet în blockbusterul „Titanic”, pentru care a fost nominalizat la Golden Globe. Filmul a depăşit toate recordurile de încasări şi a câştigat 11 Oscaruri, inclusiv pentru cel mai bun film. Ulterior, DiCaprio a apărut în „The Man in the Iron Mask”, „The Beach”, „Celebrity” – regizat de Woody Allen, „Catch Me If You Can” în regia lui Steven Spielberg – film pentru care a fost din nou nominalizat la Golden Globe, „Gangs of New York” – prima sa colaborare cu Martin Scorsese, „Body of Lies” – regizat de Ridley Scott şi „Revolutionary Road” de Sam Mendes, în care DiCaprio a jucat din nou cu Winslet şi a obţinut a şaptea nominalizare la Golden Globe.
DiCaprio este faimos pentru angajamentul său ecologic. După ce a creat Fundaţia Leonardo DiCaprio în 1998, el a produs mai multe documentare, printre care „11th Hour”, şi a contribuit la mai multe campanii, alături de organizaţii importante, pentru ca oamenii să conştientizeze problemele mediului şi să acţioneze în consecinţă. La începutul lui 2008, Fundaţia DiCaprio s-a alăturat Fundaţiei California Community şi este cunoscută acum cu numele de The Leonardo DiCaprio Fund at CCF. În plus, DiCaprio este în consiliile mai multor organizaţii, precum World Wildlife Fund, NRDC, International Fund for Animal Welfare şi Global Green USA.
Naomi Watts (care o interpretează pe Helen Gandy) a fost nominalizată la Oscar pentru rolul său din filmul lui Alejandro Gonzales Inarritu, „21 Grams”. Interpretarea ei în acest film, în care le-a dat replica actorilor Sean Penn şi Benicio Del Toro, i-a adus premii din partea asociaţiilor de critici din Los Angeles, Washington Area şi San Diego, precum şi nominalizări la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” din partea Screen Actors Guild Awards®, BAFTA, Broadcast Film Critics şi Golden Satellites. La premiera filmului, în 2003, la Festivalul Internaţional de la Veneţia, ea a primit premiul publicului pentru cea mai bună actriţă. Filmul a primit Special Distinction Award la Independent Spirit Awards.
Naomi Watts a primit Montecito Award la Festivalul de Film Santa Barbara în 2006, pentru rolul său în „King Kong”, a fost premiată la Festivalul de la Palm Springs pentru rolul din „21 Grams”, iar în 2002 a fost desemnată „Female Star of Tomorrow” la ShoWest şi a primit premiul pentru cel mai bun rol de debut la Hollywood Film Festival, ca urmare a rolului său din „Mulholland Drive”. Recent, a primit un premiu pentru întreaga carieră, la Festivalul de la Deauville, în 2011.
Judi Dench (care o interpretează pe Annie Hoover) a fost Ophelia în „Hamlet” la The Old Vic Theatre cu peste 50 de ani în urmă, iar de atunci a câştigat admiraţia criticilor şi a publicului pentru cariera sa, cu interpretări remarcabile, atât în roluri clasice, cât şi contemporane. A câştigat numeroase premii importante, inclusiv un Oscar, 11 premii BAFTA şi şase Laurence Olivier Awards, pentru munca sa pe scenă şi în filme. În semn de recunoaştere pentru realizările sale, a primit OBE (Order of the British Empire) în 1970, a devenit DBE (Dame of the British Empire) în 1988, iar în 2005 i s-a decernat distincţia Companion of Honour. Interpretarea ei în piesa „Amy’s View”, regizat de Richard Eyre, i-a adus o nominalizare la Critics Circle Award şi la Olivier Award, când piesa a fost prezentată în Londra, la The National şi la Aldwych, urmate de un Tony Award pentru cea mai bună actriţă, când piesa a fost prezentată pe Broadway.
Tot în teatru a mai jucat în „The Royal Family”, regizată de Peter Hall, „The Breath of Life”, regizată de Howard Davies, cu Dame Maggie Smith ca parteneră, „All’s Well That Ends Well”, pentru RSC, „Hay Fever”, regizată de Peter Hall, „The Merry Wives of Windsor”, pentru RSC, „Madame de Sade”, regizată de Michael Grandage pentru The Donmar West End, precum şi în „A Midsummer Night’s Dream” piesă pusă în scenă de Peter Hall la Rose Theatre, Kingston.
Despre echipa de producţie
Clint Eastwood (regizor/producător/compozitor) a fost recompensat, pentru munca sa ca regizor, producător şi actor, cu mai multe premii, inclusiv două Oscaruri la categoria „cel mai bun regizor” pentru filmele „Million Dollar Baby” şi „Unforgiven.”
În 2009, Eastwood a produs şi a jucat rolul principal în filmul dramatic apreciat de public şi critici „Gran Torino.” Eastwood a primit premiul pentru cel mai bun actor din partea National Board of Review pentru interpretarea sa în rolul Walt Kowalski, acesta fiind primul său rol după cel din „Million Dollar Baby.” De asemenea, a regizat şi produs „Changeling”, o dramă inspirată de un caz real de răpire, din 1928, în care joacă Angelina Jolie. Filmul a fost nominalizat la Palme d’Or şi a primit un premiu special când a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în 2008. Filmul a mai fost nominalizat şi la trei Oscaruri, inclusiv pentru „cea mai bună actriţă”, iar Eastwood a fost nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” la BAFTA Award şi London Film Critics Award. De asemenea, a fost nominalizat la Golden Globe pentru cea mai bună coloană sonoră originală.
În 2005, Eastwood a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, graţie peliculei „Million Dollar Baby”, el fiind nominalizat şi la categoria „cel mai bun actor”. În plus, Hilary Swank şi Morgan Freeman au câştigat Oscarul, ea pentru cea mai bună actriţă, el pentru cel mai bun actor în rol secundar. Filmul a mai fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu adaptat şi pentru cel mai bun montaj. De asemenea, Eastwood a câştigat al treilea Glob de Aur ca regizor şi o nominalizare pentru coloana sonoră.
Eastwood a regizat drama „Mystic River”, care a fost prezentată în 2003 la Festivalul de filme de la Cannes, fiind nominalizată apoi la Palme d’Or şi la Golden Coach Award. „Mystic River” a fost nominalizat la şase premii Oscar, două pentru Eastwood, ca producător şi regizor. Sean Penn şi Tim Robbins au câştigat Oscarul la categoriile „cel mai bun actor” şi „cel mai bun actor în rol principal”. Filmul a mai fost nominalizat şi pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar” şi „cel mai bun scenariu”. Eastwood a fost din nou nominalizat la Golden Globe.
Tom Stern, AFC, ASC (director de imagine) a fost nominalizat atât la Oscar, cât şi la BAFTA, pentru „cea mai bună imagine”, pentru filmul „Changeling”, realizat de Clint Eastwood. Stern, un vechi colaborator al lui Eastwood, a filmat recent dramele „Hereafter”, „Invictus” şi „Gran Torino.” El a mai colaborat cu Eastwood la dramele despre al Doilea Război Mondial, „Flags of Our Fathers” şi „Letters from Iwo Jima”, la filmele premiate cu Oscar – „Million Dollar Baby” şi „Mystic River”. „Blood Work” a fost primul film în care Stern a fost director de imagine.
James J. Murakami (scenograf) a fost nominalizat la Oscar şi BAFTA în 2008, pentru contribuţia sa la filmul realizat de Eastwood, „Changeling”, film a cărui acţiune se desfăşoară în 1928. Pentru „Changeling” şi pentru „Gran Torino”, el a fost nominalizat la Art Director’s Guild Awards, atât la categoria „scenografie contemporană”, cât şi „scenografie de epocă”. Recent, el a colaborat cu Eastwood la filmele „Hereafter” şi „Invictus.”
fără voturi
Încarc...