29 decembrie 2021

Iron Maiden cântă în 2022 în România

Legendara trupă britanică, Iron Maiden, cântă la Romexpo pe 26 mai 2022, în aer liber. Invitații speciali la București sunt germanii de la Lord Of The Lost care cântă în deschiderea concertului.



Show-ul a fost deja văzut de aproape două milioane de fani din întreaga lume, fiind considerat atât de aceștia cât și de jurnaliști una dintre cele mai extravagante și spectaculoase interpretări live din punct de vedere vizual, cuprinzând hituri din întreagă carieră a formației.

Show-ul din 2022 cuprinde și piese de pe noul album de studio, „Senjutsu”. Formația a urcat pe scenă ultima dată în România în 2016, deci acum este pentru prima oară când fanii români pot fi martori la celebrul show „Legacy” și pot auzi în premieră live piese ale trupei.

Managerul Iron Maiden, Rod Smallwood, a declarat:

Vara următoare vom putea în final să susținem marele turneu pe stadioanele din Europa pentru „Legacy Of The Beast” care trebuia să aibă loc în 2020 și care a fost reprogramat de două ori. Suntem încântați să adăugăm la acest turneu câteva dintre marile orașe din Europe de Est, reușind să ajungem și în Ucraina unde nu am cântat niciodată. Vom face câteva modificări în cadrul producției scenice și setlistului pentru a include și piese de pe noul album „Senjutzu” lucru ce va transformă „Legacy Of The Beast într-un show mai spectaculos decât versiunea originală. Dar să fiți siguri că vom include toate hiturile și elementele originale ale turneului precum „Spitfire”, „Icarus”, „Hell”, aruncătoare de flăcări, elemente pirotehnice și nu numai. În același timp vom adaugă și elemente noi iar Trooper Eddie va avea o competiție serioasă în nouă „lume” Senjutsu pe care am gândit-o.

Solistul Iron Maiden, Bruce Dickinson, a adăugat:

Abia așteptăm să ne întoarcem în Europa anul viitor și este grozav că am putut să adăugăm Bucureștiul și celelalte concerte din Europa de Est, orașe mari cu fani grozavi. Sunt entuziasmat pentru noile schimbări ale producției scenice și abia aștept că toată lumea să vadă ce le-am pregătit. Întreagă formație s-a bucurat de turneul „Legacy” iar acum abia așteptăm să ne întoarcem la drum, să cântăm live, să ne distrăm și să ne reintalnim cu toată lumea.

Iron Maiden, legendele heavy metalul-ui, nu mai au nevoie de nicio prezentare. După concerte susținute în față a milioane de oameni din întreagă lume, după 17 albume de studio și zeci de Discuri de platină și de aur, Iron Maiden și-au câștigat un loc în istoria muzicii, nu doar a metalului.

După 46 de ani de activitate, Iron Maiden au devenit o instituție. Este una dintre cele mai influențe formații din istorie, muzică sa conturând de la trupe că Metallica, Slayer sau Anthrax până la Avenged Sevenfod, Ghost, Trivium și Slipknot, ca să numim doar câteva, însă influența trupei se extinde și asupra formațiilor din zona de metal extrem precum Death, My Dying Bride, Moonspel, Cannibal Corpse sau Sepultura.

Iron Maiden revin în România și aduc cu ei cel mai recent material discografic, „Senjutsu”, cel mai bine plasat disc în US Billboard al trupei, care a ajuns pe poziția 3, depășind clasicile „Powerslave” și „Number Of The Beast”. În plus, „Senjutsu” a ajuns pe prima poziție în peste 15 topuri din întreagă lume, dominând clasamentele din Europa.

Discul a fost lansat pe 3 septembrie 2021 și s-a bucurat doar de review-uri pozitive din partea criticilor, dar și a fanilor. Până și Bruce Dickinson a declarat că se numără deja printre albumele favorite semnate de Iron Maiden. La concertul de la București se va asculta piese de pe albumul „Senjutsu”, precum și multe alte „imnuri” consacrate ale formației.

Evenimentul respectă normele în vigoare la momentul desfășurării acestuia.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook