Ipu: Convicted to Live
Casa de producţie Family Film începe din 12 septembrie 2011, la Sighişoara, filmările pentru un nou lungmetraj, „Ipu: Convicted to Live”, în regia lui Bogdan Dreyer. Filmul este o coproducţie internaţională (România-Germania-Belgia-Italia) al cărui scenariu semnat de Anusavan Salamanian şi Bogdan Dreyer are la baza nuvelă „Moartea lui Ipu” de Titus Popovici, iar în distribuţie figurează alături de vedete precum Gerard Depardieu, Harvey Keitel, Laura Morante şi Hubert Damen, o serie de actori romani de succes printre care Alexandru Bindea, Gheorghe Visu, Nicodim Ungureanu, Adina Cartianu, Daniela Nane.
Filmul prezintă o poveste emoţionantă despre natura umană, despre teamă şi curaj, despre relaţiile interumane în momente de criză. Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Un soldat german este găsit mort şi întrucât nimeni nu ştie cine este vinovatul, iar autorităţile nu au niciun indiciu în acest sens, elita satului încearcă să-l convingă pe Ipu să-şi asume el vina în schimbul unei recompense.
În rolul principal, cel al lui Ipu, îl vom putea vedea pe marele actor francez Gerard Depardieu, nominalizat de-al lungul întregii sale cariere de 15 ori la premiile Cesar, câştigător de două ori al premiului la secţiunea „Cel mai bun actor” pentru rolurile din „Cyrano de Bergerac” şi „The Last Metro”, nominalizat în 1990 la Oscar pentru acelaşi rol din „Cyrano de Bergerac” şi câştigător al Globului de Aur pentru prestaţia din „Green Card”. În rolul lui Alex, joacă tânărul actor Bogdan Iancu cunoscut publicului roman din filmul „Ho, ho, ho” (unde a jucat alături de Ştefan Bănică jr.), iar al părintelui Johanis, actorul american Harvey Keitel, celebru pentru rolurile din „Taxi Driver”, „Thelma and Louise”, „Pulp Fiction”, „The Piano” sau „Bad Lieutenant”.
Filmările pentru această peliculă se vor desfăşura în limba engleză şi vor dura până la data de 25 octombrie 2011, regizorul Bogdan Dreyer alegând ca locaţie principală zona Sighişoarei tocmai pentru a reuşi să imprime într-un mod cât mai realistic scenelor ideea de necontaminare şi de veridicitate a perioadei în care are loc acţiunea filmului şi vor fi puse în valoare de o imagine cinematografică în care vor lipsi în mod dorit artificiile de scenă. Acest aspect va face ca acest film „mic”, low budget pe hârtie, să ajungă la grandiozitatea scenică a unui film mult mai costisitor, iar dacă luăm în considerare şi tema universală tratată, distribuţia internaţională de excepţie precum şi echipa tehnică de factură internaţională de asemenea, sunt doar câteva elemente ce vor favoriza accesul la piaţa cinematografică internaţională şi succesul la public.