În casă
Din 3 mai 2013, thrillerul „În casă” („Dans la maison”), regizat de François Ozon (care a regizat şi „Swimming Pool”, „8 Femmes”, „Potiche”), cu Kristine Scott Thomas şi Fabrice Luchini în rolurile principale, poate fi vizionat în cinematografele Studio, Cinema Elvire Popesco, Hollywood Multiplex, Cinema City (Cotroceni), Grand Cinema Digiplex (Băneasa), Union, Europa, Glendale Studio și Cinema Patria (sala 3D) în București, iar în Constanța și Brașov, la Cinema City, urmând ca în următoarea perioadă să ruleze în cinematografele din toată țara.
Filmul a primit în 2012 Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI) (regizorul François Ozon) şi şase nominalizări la Premiile César 2013 (Cel mai bun actor – Fabrice Luchini, Cea mai bună adaptare, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cea mai bună muzică, Cel mai promiţător actor – Ernst Umhauer). De asemenea, i-a fost decernat Golden Seashell (regizorul François Ozon) şi Premiul Juriului (Cel mai bun scenariu) la Festivalul internaţional de film de la San Sebastián.
Un băiat de 16 ani (interpretat de Ernst Umhauer) se infiltrează pas cu pas în casa şi familia colegului său de clasă, unde găseşte surse de inspiraţie pentru eseurile la limba şi literatura franceză. Impresionat de talentul deosebit la scris, profesorul său (interpretat de Fabrice Luchini) redescoperă plăcerea de a preda materia unui elev strălucit, spre deosebire de restul mediocrilor din clasă. Pasiunea pentru elev a profesorului între două vârste şi fără copii, el însuşi rămas la stadiul de scriitor debutant, îl face să nu observe că lucrurile uşor-uşor încep să scape de sub control. Ceea ce începe ca o glumă cam deplasată se transformă într-un exerciţiu de voyeurism-exhibiţionism care ar putea intra sub incidenţa legii, iar finalul riscă să devină tragic.
Filmul o adaptare pentru marele ecran a piesei “Băiatul din ultimul rând”, a spaniolului Juan Mayorga. Regizorul filmului, François Ozon, spune despre piesă:
“Când am citit scenariul piesei, am fost surprins în mod special de relaţia profesor – elev. Ambele puncte de vedere ne sunt prezentate pe rând. De obicei, elevii învaţă de la profesori, însă aici învăţarea se întâmplă în ambele sensuri. (…) Relaţia profesor – elev (Germain – Claude) din film reprezintă colaborarea esenţială din orice întreprindere creativă, similar relaţiei editor – scriitor, producător – regizor, chiar şi cititor – autor, sau dintre public şi regizor. Când am citit scenariul am întrezărit ocazia de a vorbi indirect despre munca mea, despre cinema, despre inspiraţie şi sursele sale, despre cum e să creezi şi cum e să faci parte din publicul spectator.”
Iniţial, regizorul a vrut să plaseze acţiunea în Anglia. “Mi-am şi imaginat imediat elevii în uniforme, un obicei care nu mai există în Franţa. Germain îşi vede studenţii pe post de oi – o hoardă de imbecili uniformizaţi de aceeaşi haină – şi apoi unul dintre copii iese în faţă: elevul din ultima bancă.” Problema a fost că plasarea acţiunii în Anglia ar fi însemnat mai multă muncă la adaptarea scenariului şi, mai ales, un proces mai lung la casting. Aşa i-a venit ideea “înfiinţării” unei şcoli pilot în Franţa, care să reintroducă uniformele, lucru care oricum e în dezbatere şi acum în Franţa.
Părinţii regizorului François Ozon au fost şi ei la rândul lor profesori. “Eu am văzut lucrurile astea la prima mână. Ştiu cum e să stai tot weekend-ul în casă şi să corectezi lucrări. Ştiu cum e să ai ca profesor elevi favoriţi şi să intervii pentru ei la şcoală… Cunosc bine materia… Ştiu cum să abordez greutăţile prin care trec profesorii: disputele, derapajele, desele constrângeri pe care sistemul le ridică, cum ar fi corectura cu pix roşu ca fiind stresantă pentru elevi etc.”
Pe actorul Fabrice Luchini regizorul a ales să-l distribuie în rolul profesorului după colaborarea lor la „Potiche” (2010). “Cel mai frumos lucru la Fabrice este că nu îi este frică să arate ridicol. Nu are vanitatea aceea a unor actori când vine vorba de imaginea lor, de cum or să arate. Vedeţi scena finală, de pe banca din parc. A abandonat, a cedat, s-a predat. Nu mai poartă ochelarii, i se văd pungile de sub ochi, i se vede oboseala, vârsta. Implicare totală în rol, fără nicio limită…”, spune regizorul François Ozon.
La rândul său, actorul Fabrice Luchini recunoaşte: “Nu mă aşteptam să mai fac aşa repede un film după Les femmes du 6ème étage. Nu sunt foarte dornic de acţiune, iar teatrul îmi consumă foarte mult timp. Dar s-a întâmplat. Eu nu prea ştiu să citesc scenarii. Sunt pe jumătate interesat. De obicei, fiica mea le citeşte și decide în locul meu. Dar, în acest caz, mi s-ar fi părut de neiertat să refuz acest rol. În sfârşit, ceva nou, dar nu foarte abstract, ceva în care să mă simt bine, ambiţios, dar nu psihologic.”
Regizorul povesteşte despre Kristin Scott Thomas, care o interpretează pe soţia profesorului: “Ne-am tot tatonat o perioadă… Cred că, până la urmă, s-a distrat de minune cu rolul ăsta. Kristin e o actriţă anglo-saxonă. Poate vorbi franceza fără niciun accent, dar eu am încurajat-o să păstreze accentul britanic. Îmi plac micile ei erori de franceză, sunt fermecătoare. A fost o plăcere munca cu ea. Am trăit aceeaşi plăcere ca atunci când am lucrat cu Charlotte Rampling.”
“În plus, formează un cuplu foarte bun cu Fabrice. Cred în relaţia lor intelectuală, au o anumită chimie… Acea exprimare redusă a afecţiunii e foarte naturală la ei şi ne reaminteşte de Woody Allen şi Diane Keaton”.
Pe Denis Ménochet (capul familiei ţintă, cel în a cărui casă se infiltrează micul voyeur) producătorii l-au ales după ce l-au văzut în „Inglorious Basterds” (2009) al lui Tarantino.
Regizorul François Ozon are 46 de ani şi este născut în Paris. A debutat în 1988 cu o serie de scurtmetraje. Primul său lungmetraj datează din 1997 şi se numeşte „See the Sea”. Cea mai recentă peliculă a sa se numeşte „Jeune et Jolie” (2013), portretul unei fete de 17 ani care se prostituează din plăcere, şi se numără printre filmele din selecţia oficială Cannes 2013, ediţia a 66-a.
fără voturi
Încarc...