4 aprilie 2013

Cod Roşu la Casa Albă

Carismaticul şi energicul actor Gerard Butler devine cel mai aprig apărător al Preşedintelui şi al siguranţei naţionale americane în noul său film „Cod Roşu la Casa Albă” („Olympus Has Fallen”), o acţiune explozivă cu un scenariu pe cât de îndrăzneţ, pe atât de realist, care din 5 aprilie 2013 are pemiera în cinematografele din toată ţara.



Cu o vastă experienţă în realizarea filmelor de acţiune, regizorul Antoine Fuqua a primit cu entuziasm propunerea venită din partea Gerard Butler, care de această dată este atât actor, cât şi producător.

„Filmul pare brutal, tocmai pentru că este ancorat în realitate,” declară Antoine Fuqua. „Ne-am documentat foarte mult pentru a da autenticitate scenelor. Am încercat să alegem până şi cele mai eficiente tipuri de arme folosite. Ne-am întâlnit cu scenariştii şi am prelucrat atent fiecare scenă în parte. Ei deja scriseseră o versiune aprofundată a întâmplărilor din Casa Albă. În ceea ce priveşte asediul clădirii, nu exisistă nicio scenă care să nu se poată întâmpla, într-o anumită măsură, şi în realitate.”

După stabilirea unei importante întâlniri de negocieri, Casa Albă devine ţinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeană. Printre focuri de armă şi detonări de bombe, însuşi Preşedintele Americii este luat prizonier. Toate eforturile serviciului se securitate şi ale poliţiei de salvare a instituţiei se bazează acum pe informaţiile furnizate de Mike Bannings, fost membru al gărzii prezidenţiale, blocat în clădire fără ca teoriştii să ştie de existenţa sa.

Cu Gerard Butler, Aaron Eckhart şi Morgan Freeman în rolurile principale, „Cod Roşu la Casa Albă” este un thriller fascinant, adus de MediaPro Distribution, din 5 aprilie 2013, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galleria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Twins (Ploiești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu Mare), Cinema Glendale (București).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook