10 februarie 2016

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2016

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin începe pe 11 februarie 2016. Juriului internaţional care decernează trofeele Ursul de Aur şi Ursul de Argint este prezidat de către binecunoscuta actriţă Meryl Streep şi îi are în componenţă pe Lars Eidinger (Germania), Nick James (Marea Britanie), Brigitte Lacombe (Franţa), Clive Owen (Marea Britanie), Alba Rohrwacher (Italia), Małgorzata Szumowska (Polonia).

Juriul care acordă premiul pentru cel mai bun film de debut este format din Enrico Lo Verso (Italia), Ursula Meier (Elveţia / Franţa) şi Michel Franco (Mexic). Anul acesta concurează pentru premiul în valoare de 50.000 Euro 18 filme, printre care şi pelicula „Shelley”, în regia lui Ali Abbasi, care o are ca protagonistă pe actriţa română Cosmina Stratan.

Ca şi în anii precedenţi, Institutul Cultural Român din Berlin susţine participarea românească la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. La cea de-a 66-a ediţie, România participă la secţiunea Forum cu lungmetrajul independent „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, la secțiunea Generation 14plus cu scurtmetrajul regizoarei Roxana Stroe, „O noapte în Tokoriki”, precum şi în cadrul Berlinale Talents prin actriţa Iulia Ciochină şi scenarista Ruxandra Ghiţescu.

De asemenea, România este reprezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi de Răzvan Rădulescu, co-scenarist al producţiei germano-franco-mexicane „Soy Nero”, în regia lui Rafi Pitts, precum şi de co-producţia româno-germană „A Quiet Place”, în regia lui Ronny Dörfler, care îi are în distribuţie pe Madalina Craiu, Oana Rusu, Serban Pavlu, Maria Obretin şi Andrei Ciopec. Pelicula va fi prezentată în cadrul secţiunii Perspektive Deutsches Kino.

Totodată Centrul Naţional al Cinematografiei organizează standul românesc din cadrul European Film Market, unde sunt prezentate producţiile româneşti: „Lumea e a mea” (regizat de Nicolae Constantin Tănase), „Cinema, mon amour” (regizat de Alexandru Belc), „Afacerea Est” (regizat de Igor Cobileanski), „Aliyah DaDa” (regizat de Oana Giurgiu), „Acasă la tata” (regizat de Andrei Cohn), „Miracolul din Tekir” (regizat de Ruxandra Zenide) şi „Autoportretul unei fete cuminţi” (regizat de Ana Lungu). Cu 489 de expozanţi, 8,628 de vizitatori din 100 de țări, printre care 1.568 cumpărători internaționali și 1.014 proiecții pentru 748 de filme, European Film Market este prima piață importantă de film a anului, unde producătorii, distribuitorii, cumpărătorii și vânzătorii, finanțatorii și reprezentanții televiziunilor, industriei de home entertainment şi noilor media se informează cu privire la cele mai recente producții, urmăresc evoluția industriei cinematografice la nivel mondial şi stabilesc noi contacte de afaceri. Fostul muzeu, acum spaţiu de expoziţii, Martin-Gropius-Bau este considerat epicentrul de afaceri al EFM. De asemenea hotelul Marriott de la Potsdamer Platz pune la dispoziţia EFM spaţii expoziţionale adiţonale. Astfel, European Film Market este nu numai inima Berlinului, ci, de asemenea, în imediata vecinătate a centrului festivalului.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook