30 octombrie 2008

Ducesa

Vineri, 31 octombrie 2008, de la ora 20:00, Ducesa îşi face apariţia la premiera sa de gală, de la CinemaPRO, unde va fi întâmpinată de o serie de vedete autohtone: Medeea Marinescu, Andreea Esca, Bebe Cotimanis, Monica Dascălu, Ioana Maria Moldovan, Ana Maria Gheorghe, Amalia Enache, Răzvan Fodor, Mircea Solcanu, Dragoş Stănescu, Tili Nicolae.


La scurt timp după premiera londoneză, publicul din România are ocazia să intre într-o atmosferă fastuoasă alături de Ducesă, o incursiune fără precedent în fascinanta lume a secolului XVIII.

Asemenea Prinţesei Diana, din a cărei familie descinde, Georgiana – Ducesa de Devonshire (interpretată de Keira Knightley) – avea privilegiul de a fi frumoasă, stilată şi adorată de public. Dacă frumuseţea şi carisma ei i-au garantat faima, un lucru pare să-i fi scapăt de fiecare dată: norocul în dragoste.

În spatele faţadei sale aristocratice, se ascunde o femeie inteligentă şi vulnerabilă, captivă într-o căsnicie nefericită alături de Duce (interpretat de Ralph Fiennes), unul dintre cei mai bogaţi oameni din Anglia. Frustrată de restricţiile cu care trebuia să se confrunte ca femeie şi reprezentantă a unei clase sociale înalte, Ducesa Georgiana decide să se răzvrătească. Un prim pas în lupta împotriva nefericirii a fost făcut în momentul în care a decis să se aventureze într-o relaţie amoroasă cu frumoasa Lady „Bess” Foster (interpretată de Hayley Atwell). Pentru că lucrul acesta nu ar fi fost posibil decât cu acordul Ducelui, reşedinţa familiei avea să se transforme în curând în adăpostul perfect pentru un controversat menage-a-trois.

Va putea supravieţui Georgiana stricteţii Ducelui, poporului şi presiunii căsniciei? Din 31 octombrie, unul dintre cele mai controversate şi îndrăgite personaje din istoria Marii Britanii, Ducesa de Devonshire, Georgiana Cavendish, prinde viaţă pe marile ecrane româneşti în interpretarea celebrei Keira Knightley, în filmul „Ducesa”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook