9 decembrie 2015

Din atelierul lui Nicolae Tonitza

Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul în atmosfera „Din atelierul lui Nicolae Tonitza”, printr-o nouă expoziţie deschisă în sala dedicată artelor grafice din Galeria de Artă Românească Modernă până pe 24 aprilie 2016. Curatorul expoziţiei este Dana Crişan, specialist în cadrul Secţiei de Arte Grafice a MNAR.

Din atelierul lui Tonitza

Selecţia cuprinde treizeci şi opt de lucrări reprezentative pentru cele aproape patru decenii în care Nicolae Tonitza (1886-1940) nu a încetat să picteze şi, mai ales, să deseneze. Schiţele şi studiile pe care le-a realizat constituie atât un jurnal de artist, cât şi o retrospectivă a epocii din care a făcut parte acesta. Expoziţia punctează cele mai importante etape de creaţie ale acestui artist, de la interpretările după marii maeştrii pe care i-a descoperit în 1910 la Paris la desenele create în 1938 la ultimul atelier din Balcic.

Tinereţea lui Nicolae Tonitza a fost puternic marcată de Primul Război Mondial, fiind trimis pe front şi luat prizonier în lagărul Kirjali din Bulgaria. O artă a realităţii fără mască, mărturii ale acestei perioade sumbre, sunt desenele devenite ilustraţii de presă, gen pe care l-a practicat constant până la mijlocul anilor 1920.

Deşi atelierele lui Nicolae Tonitza au fost întotdeauna improvizate şi efemere (cerdacul din Vălenii de Munte, umbrarul cafenelei din Mangalia, casa lui Tefik la Balcic), acestea au apărut adesea în desen şi pictură. Expoziţia propune un traseu cronologic al bogatei creaţii a artistului pe baza unor schiţe şi studii de atelier (variante compoziţionale, unele transpuse în pictură, iar altele abandonate).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook