Despre sminteală
Întotdeauna suntem tentaţi să împărtăşim experienţa noastră celorlalţi, fără să ne punem niciodată întrebarea dacă prin asta facem un rău sau facem un bine. Ce înseamnă îndemnul lui Hristos, acela de a nu fi o piatră de poticnire pentru semenii noştri? Unde este acea graniţă fragilă dintre a avertiza un om şi „a-l sminti”?
Fiecare dintre noi am avut experienţe neplăcute cu o persoană la un moment dat. Dacă împărtăşeşti impresiile tale negative altui om care nu a cunoscut-o niciodată sau abia a cunoscut-o, chiar şi fără să vrei îi imprimi aceluia o atitudine suspicioasă, ofensiv-defensivă, în legătură cu persoana în cauză. Acela nu va mai putea să trăiască o experienţă proprie cu ea, necontaminată de impresiile tale, nu va mai fi în stare să o perceapă şi să stabilească o relaţie pur personală. Deja l-ai smintit pe acel om, pentru că l-ai întors împotriva semenului tău. Iar pentru semenul tău ai fost o piatră de poticnire, fiindcă nu i-ai dat nicio şansă să se ridice în ochii celuilalt.
Dacă cineva greşeşte faţă de tine, nu este obligatoriu că va greşi şi faţă de altcineva. Ceea ce pe tine te deranjează la cineva, altcuiva poate să nu-i displacă. Ce tu nu înţelegi, altul ar putea să înţeleagă. Interpretarea ta nu va fi niciodată interpretarea altuia. Totuşi, când trebuie să faci o avertizare şi în ce fel, ca să nu cazi tu şi să nu faci nici pe altcineva să cadă în păcat? Cred că trebuie să găseşti echilibrul perfect între cuvintele care laudă şi cele care critică, referitoare la aceeaşi persoană. Cred că trebuie să dai de înţeles interlocutorului tău că îţi asumi o parte din vina celui care ţi-a greşit. Şi, în cele din urmă, să te retragi atât de uşor şi delicat din discuţie, încât celălalt să rămână avizat de experienţa ta, dar fără nicio emoţie şi nicio prejudecată cu privire la celălalt.
Măcar atât, dacă nu poţi răbda „ocara, prigoana şi lucrurile rele şi neadevărate spuse împotriva ta”, fără să te aperi cu orice preţ, dacă asta înseamnă să-l înverşunezi pe detractorul tău împotriva ta sau pe alţii împotriva lui. Chiar dacă după legile pământeşti, ale moralei omeneşti, ai perfectă dreptate, s-ar putea ca dincoace, în planul conduitei creştine, cauza ta să fie pierdută.
Eseu de Silvia Velea
8 voturi
Încarc...