5 august 2010

Despre sminteală

Silvia Velea

Întotdeauna suntem tentaţi să împărtăşim experienţa noastră celorlalţi, fără să ne punem niciodată întrebarea dacă prin asta facem un rău sau facem un bine. Ce înseamnă îndemnul lui Hristos, acela de a nu fi o piatră de poticnire pentru semenii noştri? Unde este acea graniţă fragilă dintre a avertiza un om şi „a-l sminti”?

Fiecare dintre noi am avut experienţe neplăcute cu o persoană la un moment dat. Dacă împărtăşeşti impresiile tale negative altui om care nu a cunoscut-o niciodată sau abia a cunoscut-o, chiar şi fără să vrei îi imprimi aceluia o atitudine suspicioasă, ofensiv-defensivă, în legătură cu persoana în cauză. Acela nu va mai putea să trăiască o experienţă proprie cu ea, necontaminată de impresiile tale, nu va mai fi în stare să o perceapă şi să stabilească o relaţie pur personală. Deja l-ai smintit pe acel om, pentru că l-ai întors împotriva semenului tău. Iar pentru semenul tău ai fost o piatră de poticnire, fiindcă nu i-ai dat nicio şansă să se ridice în ochii celuilalt.

Dacă cineva greşeşte faţă de tine, nu este obligatoriu că va greşi şi faţă de altcineva. Ceea ce pe tine te deranjează la cineva, altcuiva poate să nu-i displacă. Ce tu nu înţelegi, altul ar putea să înţeleagă. Interpretarea ta nu va fi niciodată interpretarea altuia. Totuşi, când trebuie să faci o avertizare şi în ce fel, ca să nu cazi tu şi să nu faci nici pe altcineva să cadă în păcat? Cred că trebuie să găseşti echilibrul perfect între cuvintele care laudă şi cele care critică, referitoare la aceeaşi persoană. Cred că trebuie să dai de înţeles interlocutorului tău că îţi asumi o parte din vina celui care ţi-a greşit. Şi, în cele din urmă, să te retragi atât de uşor şi delicat din discuţie, încât celălalt să rămână avizat de experienţa ta, dar fără nicio emoţie şi nicio prejudecată cu privire la celălalt.

Măcar atât, dacă nu poţi răbda „ocara, prigoana şi lucrurile rele şi neadevărate spuse împotriva ta”, fără să te aperi cu orice preţ, dacă asta înseamnă să-l înverşunezi pe detractorul tău împotriva ta sau pe alţii împotriva lui. Chiar dacă după legile pământeşti, ale moralei omeneşti, ai perfectă dreptate, s-ar putea ca dincoace, în planul conduitei creştine, cauza ta să fie pierdută.

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole pe subiecte similare

  • Despre rugăciune
  • Atunci când eram pe punctul de a pierde pe cineva drag, când doream să înlătur...
  • Despre adevăr
  • Câţi dintre noi n-am trăit la un moment dat, într-o relaţie sau în mai multe...
  • Despre Har
  • Unde ar fi harul lui Dumnezeu, dacă?... Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le...
  • Omul învaţă
  • Jorge Luis Borges spunea: După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a...
  • Onestitate şi integritate
  • Citeam într-o carte de dezvoltare personală şi leadership, că liderul evoluează pe o fundaţie de...
  • Controverse existenţiale – Despre Har
  • Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar...
  • Tim Leberecht: 3 metode pentru a pierde benefic controlul brand-ului
  • Zilele (dacă au existat vreodată) când o persoană, companie sau brand putea menține strâns controlul...
  • Despre putere
  • Cred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care...
  • Despre a cere
  • Oricui îţi cere să-i dai. E cineva care să nu fi citit îndemnul acesta biblic?...
  • Despre sunete
  • Trăim într-o lume plină de sunete. Mai bine zis, trăim într-o lume plină de semnificaţii...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook