De vină suntem noi
Eliza Natanticu, concurentă a sezonului în desfășurare al emisiunii concurs Asia Express, lansează piesa cu beat-uri up-tempo „De vină suntem noi”, împreună cu un videoclip care îmbină perfect stilurile modern și retro.
Piesa a fost scrisă și compusă de Dinu Gabriela Alexandra, iar de aranjamentul muzical al cântecului s-au ocupat Velisar Mihai Roberto, Demi Enri și Ene Gelu Sergiu. Versurile piesei gravitează în jurul unei iubiri cu năbădăi. În discursul ei muzical, Eliza relatează că, deși intervin probleme în cuplu, sentimentele și atracția reciprocă pun stăpânire pe povestea de dragoste.
Videoclipul însorit, care ne trezește nostalgia zilelor de vară, completează mesajul piesei și o surprind pe Eliza în prim-plan. Cadrele solo cu artista alternează cu cele în care aceasta este alături de actorul ce joacă rolul partnerului ei în clip, fiind surprinși in ipostaze care se aseamănă cu jocul „de-a șoarecele și pisica”.
Eliza participă alături de soțul ei, Natanticu, la emisiunea concurs Asia Express, care se difuzează în fiecare săptămână. Eliza a devenit cunoscută după ce a participat la emisiunea X Factor, iar la sfârșitul anului 2020, aceasta și-a lansat prima piesă, care a strâns zeci de mii de vizualizări pe YouTube, intitulată „Arde”.