25 martie 2019

De la protejarea patrimoniului rural la construire comunitară. Obstacole, soluţii, modele de bună practică

Vineri, 29 martie 2019, de la ora 17:00, Clubul Țăranului din București găzduiește conferința „De la protejarea patrimoniului rural la construire comunitară. Obstacole, soluții, modele de bună practică”. Evenimentul reunește vorbitori ca: dr. arh. Ana Maria Goilav (Școala de la Bunești), arh. Claudia Apostol (Asociaţia ARA [Arhitectură. Restaurare. Arheologie]), Loredana Pană (Asociația Letea în UNESCO), Oana Neneciu (Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis) și Virgil Scripcariu (Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior). Conferința este moderată de antropologul Andrei Mihail.



Organizată de Asociația MAIE, conferința este prima dintr-o serie de întâlniri tematice prin care inițiatorii își propun să aducă la lumină proiecte de revitalizare rurală, exemple de succes capabile să arate modul în care comunitățile, în colaborare cu experții, se pot implica activ în dezvoltarea locală.

Bianca Maria Bălșan, președintele Asociației MAIE, declară:

În ultimii ani, au fost inițiate foarte multe proiecte de revitalizare a spațiului rural și, fie că au în centru valorificarea creativă a meșteșugurilor, restaurarea unor construcții de arhitectură tradițională sau activități educative, succesul acestora depinde foarte mult de legăturile dezvoltate la nivelul comunității. Prin acest demers, ne-am propus să deconstruim mecanismele unor proiecte care, prin colaborarea cu localnicii, au reușit să aibă un impact real asupra dezvoltării locale sustenabile.

Proiectele prezentate de vorbitori ilustrează abordări diferite și facilitează înțelegerea și identificarea unor elemente de legătură și direcții similare care pot fi preluate și implementate în proiecte de dezvoltare ale comunităților din diferite alte zone rurale din România.

Evenimentul face parte din programul multi-anual Ecomuzeul Balta. De la arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți la turism durabil, inițiat de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană (MAIE) și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Programul reprezintă o evoluție organică a intervențiilor Asociației MAIE în Geoparcul Platoul Mehedinți, demarate în 2014 cu prilejul proiectului cultural „Arhitectura Tradițională în Geoparcul Mehedinți”. Studiu de caz: comunele Balta, Isverna, Ponoarele, co-finanțat de AFCN.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.arhitectura-gpmh.ro.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook