31 mai 2013

Cristina Cepraga în „L’ultima foglia”

Actriţa Cristina Cepraga are unul din rolurile feminine principale în „L’ultima foglia”, filmul de debut al regizorului italian Leonardo Frosina, drama unui cuplu de italieni din Roma a căror relaţie de iubire se deteriorează aproape inevitabil.



Cristina Cepraga joacă rolul Elei, despre care spune că este “o tânără barmaniţă româncă ce lucrează la periferia Romei (oraş descris foarte interesant de regizor) ca să îşi câștige existenţa. Visul ei este ca, într-o bună zi, să se întoarcă în România şi să îşi deschidă micul ei băruleţ cu mașină de cafea italiană.”

Zeno şi Rossana sunt un cuplu de italieni uşor trecuţi de prima tinereţe care se mută la Roma cu serviciul. Zeno (interpretat de Fabrizio Ferracane) este paznic de noapte, iar Rossana (interpretată de Giorgia Cardaci) fusese profesoară de muzică. Acum este şomeră, pentru că nu reuşeşte să-şi găsească de lucru în marele oraş. Relaţia celor doi începe să se deterioreze, iar faptul că ea nu lucrează, în vreme ce el este plecat în fiecare noapte, nu reprezintă singurele motive.

În acest context nefast al relaţiei dintre cei doi apare Ela, o tânără barmaniţă de origine română (interpretată de Cristina Cepraga). Ea devine pentru Zeno un refugiu, un pretext în plus pentru a sta departe de casă. Între cei doi se naşte treptat o legătură puternică, apoi pasională. Dragostea pentru Ela îl îndepărtează pe Zeno de Rossana, care între timp descoperă că este însărcinată. Finalul filmului este unul deschis.

În Italia, premiera a avut loc la începutul lunii aprilie 2013. Filmul are deja trei premii: Cea mai bună actriţă pentru Giorgia Cardaci la Festivalul Filmului Independent de la Roma (RIFF) şi la Film Spray Festival în Florenţa; tot la acesta din urmă, directorul de imagine al filmului, Sandro Magliano, a obţinut premiul pentru Cea mai bună imagine. Producătorii filmului intenţionează să programeze în curând o proiecţie a filmului şi la Bucureşti.

Cristina Cepraga s-a născut în Bucureşti, într-o familie de artişti, mama ei fiind un cunoscut regizor muzical, iar tatăl, jurnalist TV. A absolvit Universitatea de Teatru şi Film în Bucureşti. În urmă cu mai bine de opt ani a părăsit ţara, iar acum trăieşte în Italia. Cel mai recent film de cinema în care aţi putut-o vedea este comedia „Gianni şi femeile” („Gianni e le donne”) (2011), cu Gianni Di Gregorio. Alte filme recente în care a jucat au fost „Gun of the Black Sun” (2011) şi „5 (Cinque)” (2011).

În prima parte a şederii ei în Italia a apărut în diverse scurtmetraje, marea majoritate în regia lui Emanuele Cerman: „Welcome to Italy” (2007), „Perche nessuno mai riccordi” (2007), „Silent Park” (2008), „Indako Ultra” (2009), „Ballando con l’Elzheimher” (2010), „The Sunset” (2011); dar şi în „Car Horn” (2009), semnat de Fabrizio Prada, şi în „Nine Minutes” (2007), de Florin Kevorkian.

De asemenea, Cristina Cepraga a avut roluri şi câteva producţii TV difuzate în Italia: “Carabinieri 5” (2005), “Colpi di sole” (2006), “Distretto la polizia” (2006), “Don Matteo” (2007), “Medicina generale 2” (2008), “Intelligence” (2009), “Butta la luna 2” (2009), “The Heritage” (2010).

Printre piesele de teatru în care a jucat în Italia sunt: “Dei tradimenti e dei demoni” (2005), de Emanuele Cerman, “Gocce” (2009), de Virginia Barret, şi “Monologues” (2010), de Agostino Marfella. În perioada petrecută în România a interpretat roluri în piesele “Romeo şi Julieta” (2001), “Bolnavul închipuit” (2002), “Trei surori” (2002) şi “Comedia dell’ arte” (2003), regizată de Viki Moldovan.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook