Crăciun pentru toţi
În data de 20 decembrie 2008, de la ora 19:00, Ateneul Român din Bucureşti găzduieşte, ca în fiecare an, Gala „Crăciun pentru toţi”, al VIII-lea concert de binefacere iniţiat şi organizat, după criterii şi standarde europene, de către Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI, sub Înaltul Patronaj al Ministerul Culturii şi Cultelor, concert excepţional de ajutorare a celor care au o „Valoare”, dar nu au „valori”!
Îmbinând de ani de zile muzica simfonică şi muzica de jazz cu muzică tradiţională românească, Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI reuşeşte să reunească de fiecare dată în acest concert artişti de renume din România şi străinătate care doresc să pună la dispoziţie timpul şi talentul lor, în mod gratuit, pentru a oferi o bucurie de Sfintele Sărbători acelora care nu fac parte dintre favorizaţii soartei.
Concertul „Crăciun pentru toţi” este înregistrat şi retransmis de posturile naţionale de radio şi televiziune publicului din multe ţări.
Printre invitaţii acestei ediţii se număra violonistul Gabriel Croitoru, care va cânta pe vioara Guarneri Del Gesu, fabricată în anul 1731, vioară care a aparţinut lui George Enescu, iar Corul Madrigal, o emblemă vie a României, va încânta cu un program ales de colinde româneşti. Traffic Strings va aduce îndrăgitul ritm al valsului, cât şi spaţiul anotimpurilor „calde” argentiniene ale lui Astor Piazzolla, care vor fi cântate într-o formulă orchestrală inedită, cu nai, acordeon şi pian. Se vor mai alătura violoncelistul Marin Cazacu, un artist de marcă, tenorul Codruţ Ştefănescu, naistul Vladislav Panush şi oboistul/saxofonistul Adrian Petrescu, care vor aduce o notă de virtuozitate vocală şi instrumentală programului serii.
Concertul are un scop caritabil, fondurile şi cadourile obţinute fiind donate copiilor beneficiari ai proiectului ”Solidaritate cu sinistraţii din Săuceşti”, desfăşurat în parteneriat cu Instituţia Prefectului Bacău, dar şi continuării proiectului tradiţional al Fundaţiei Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI, „Solidaritate cu copiii supradotaţi aflaţi în dificultate”.