Constantin Brâncoveanu între tradiţia Bizanţului şi meandrele Barocului
Muzeul Naţional de Artă al României organizează joi, 25 septembrie 2014, de la ora 18:00, o nouă conferinţă în Galeria de Artă Veche Românească cu tema „Constantin Brâncoveanu între tradiţia Bizanţului şi meandrele Barocului”, susţinută de academicianul Răzvan Theodorescu, doctor în Ştiinţe Istorice, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române şi membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.3148119. Se plăteşte biletul de intrare în galerie.
Conferinţa face parte din programul „Brâncoveanu@MNaR”, care se derulează pe întreg parcursul anului 2014 în Galeria de Artă Veche Românească, unde este expusă cea mai reprezentativă, diversă şi bogată colecţie de obiecte de patrimoniu provenind din ansamblurile monumentale ctitorite de Constantin Brâncoveanu. Scopul programului este să readucă în atenţia participanţilor, prin intermediul unei serii de întâlniri cu publicul, diferite aspecte culturale şi artistice ale epocii brâncoveneşti, reinterpretate din perspectivă contemporană.
În seara conferinţei, publicul are prilejul să admire în premieră una dintre capodoperele picturii brâncoveneşti: icoana „Deisis”, realizată la sfârşitul secolului al XVII-lea de unul dintre pictorii ansamblului de la Hurezi, zugravul Ioanichie.
Cu acest prilej, în sala dedicată artei brâncoveneşti din Galeria de Artă Veche Românească, va fi expus un taler a cărui inscripţie pune în lumină un episod al relaţiilor dintre Constantin Brâncoveanu şi Imperiul Habsburgic. Talerul a fost dăruit Mănăstii Mărgineni de către marele comis Şerban Catacuzino II, unul dintre colaboratorii importanţi ai domnitorului. Acest obiect va rămâne în expunere până la finalul lunii octombrie.
Pe durata Anului Brâncoveanu, vizitatorii pot parcurge în Galeria de Artă Veche Românească un traseu special conceput de-a lungul celor zece săli de expunere. Lucrările selectate, marcate vizual, oferă informaţii ce propun o recontextualizare a artei brâncoveneşti în cadrul mult mai larg al culturii medievale din Ţările Române.
Prof. univ. dr. Răzvan Theodorescu a îmbrătişat o îndelungată carieră didactică şi s-a implicat activ în formarea academică a doctoranzilor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, susţinând cursuri precum: Istoria civilizaţiei europene, Istoria Artei vechi româneşti şi Tipologia artei în Răsăritul creştin. Cu o bogată activitate de cercetare la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, Răzvan Theodorescu a publicat numeroase cărţi de istorie şi istoria artei, printre care: „Bizanţul, Balcanii şi Occidentul la începuturile culturii medievale româneşti (Secolele X-XIV)” (Editura Academiei Române, 1974), „Civilizaţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550-1800)” – 2 vol. (Editura Meridiane, Bucureşti, 1992), „Românii şi Balcanicii în Civilizaţia sud-est europeană” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999). Totodată, este autorul a peste şase sute de articole publicate în reviste prestigioase atât din ţară, cât şi din străinătate.