19 iulie 2011

Citatepedia a împlinit 6 ani

În urmă cu 6 ani îşi începea existenţa un site mic, care îşi propunea a fi o enciclopedie alcătuită din citate. Erau alte vremuri, proiectele colaborative prin internet nu erau des întâlnite, dar am început cu o abordare extrem de deschisă, care a prins destul de repede. De atunci, lucrurile au evoluat relativ constant şi acum putem spune că proiectul s-a maturizat, având mare succes la publicul românesc şi o extindere internaţională.

Aniversarea ne găseşte cu 228.000 de citate în 34 de limbi, dintre care peste 100.000 în română şi chiar mai multe în engleză. Aceste valori plasează Citatepedia printre cele mai mari site-uri de acest gen din lume.

Până în prezent, recordul de audienţă este de 251.000 de vizitatori unici/lună (mai 2011). Ritmul de creştere încă se menţine la 40-50%/an, ceea ce este foarte bine.

Obiectivele pentru anul care urmează sunt:

  • Citatepedia să devină în mod clar cel mai accesat site românesc de cultură scrisă şi rostită (deja este foarte aproape de principalul concurent)
  • creşterea în continuare a bazei de date, cu conţinut de cât mai bună calitate, care să asigure conţinut chiar şi pentru subiecte de nişă
  • numărul de subiecte să depăşească 1000, iar pentru fiecare zi să existe un subiect al zilei
  • să fie disponibile facilităţi care permit personalizarea experienţei pe site
  • secţiunile în limbi străine să capete mai multe facilităţi, beneficiind de experienţa căpătată la limba română

Nu îl ultimul rând, le mulţumesc tuturor celor care au încredere în acest proiect. Împreună facem un lucru tare frumos. La mulţi ani, Citatepedia!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...

11 thoughts on "Citatepedia a împlinit 6 ani"

  1. Dan spune:

    La anul merge la şcoală, nu?!
    La mulţi ani!

  2. Lucian Velea spune:

    Eu sper că deja dă şcoală! :))

  3. Simona spune:

    La mulţi ani, Citatepedia!
    Felicitări editorilor şi succes în continuare!

  4. Gheorghe Culicovschi spune:

    Felicitări domnului Lucian Velea, editorilor şi colaboratorilor dar şi mulţilor vizitatori care apreciază rezultatele muncii celor mai înainte amintiţi.

  5. Any Dragoianu spune:

    La multi ani, Citatepedia!
    Sa dea bunul Dumnezeu, ca cifrele sa se dubleze pana anul viitor!

  6. Citatepedia e cel mai tare si este cel mai mare site de gen,ce se afla in continua dezvoltare;citatepedia.ro un site romanesc cu care oriunde in lume ma mandresc.BFTA multa in continuare,caci cheia succesului se afla in creare si in cat mai multa dezvoltare! KCO

  7. MAHOK VALERIA spune:

    La multi,multi ani, Citatepedia !!!
    Felicitări editorilor
    şi mari succese pe viitor !!!

  8. i.riti spune:

    Meritate congratsuri tuturor făptaşilor!
    La mulţi ani!

  9. Mihai Cucereavii spune:

    La mulţi ani, Citatepedia,
    la mai mult şi la mai mare!
    Iar celor ce comentează,
    le doresc să aibă (numai)… cei 7 ani de-acasă. :)

  10. Vladimir Potlog spune:

    La mulţi anii citatepedie mulţumim pentru tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook