Cartea de la Vama Veche
Joi, 2 iulie 2015, de la ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează o întâlnire cu Marina Constantinescu, Răzvan Exarhu, Mihai Gruia Sandu şi Cristian Pepino despre „Cartea de la Vama Veche„, volumul memorialistic al regizorului Cristian Pepino, recent apărut la Editura Humanitas.
Se născuseră în jurul lui 1950, astfel că la 18–20 de ani au prins scurta perioadă în care s-a trăit, în România comunistă, cu iluzia libertăţii. Erau fără îndoială snobi, dar tocmai de aceea admirau cultura. Citeau „The Doors of Perception” de Aldous Huxley sau cărţile lui Carlos Castaneda şi voiau, cu ce aveau la îndemână, să trăiască experienţele pomenite acolo. Băieţii purtau părul lung, blugi de la pachet, din Occident, pe care-i frecau la genunchi ca să se decoloreze, şi cămăşi imprimate discret cu flori. Uneori îşi desenau pe obraz „tatuaje“ cu cariocă.
Vara mergeau în gaşca, băieţi şi fete, la Doi Mai, socotit în anii ’60–’70 locul cel mai şic de pe litoral. Mai târziu s-au mutat la Vama Veche. Mulţi dintre ei făceau nudism – o altă formă de libertate. Noaptea aprindeau câte un foc pe plajă şi stăteau în grup până-n zori, bând şi cântând muzică folk…
Regizorul Cristian Pepino, care face parte din această generaţie, a pus în scenă poveştile pline de haz pe care le-a trăit – sau le-a auzit – în vacanţele petrecute succesiv la Doi Mai, Mamaia-sat şi Vama Veche în anii ’60, ’70, ’80 şi chiar ’90.
Alături de Cristi şi de Cristina Pepino, apar în aceste pagini, din generaţia lor sau dintr-una mai veche, în roluri mai mari sau mai mici, personaje precum Silviu Purcărete, Antonio Albici, Cristi Hadji-Culea, Valeriu Moisescu, Tudor Florian, Lucian Giurchescu, George Banu, Nuni Anestin, Dinu Kivu, Alexandru Tocilescu, Vladimir Popescu-Deveselu, Decebal Scriba, Lache Hariton, François Pamfil, Vasile Gorduz, Anamaria Smigelschi, Ioana Crăciunescu etc.
Dincolo însă de oameni, locuri şi întâmplări, autorul evocă atmosfera specială, seducătoare, a acelor vacanţe, o atmosferă pesemne imposibil de regăsit astăzi.