Calea Idei Brown
Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează miercuri, 29 iunie 2016, de la ora 19:00, o seară dedicată romanului „Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane. La eveniment participă Tania Radu, critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural, şi Alina Cantacuzino, traducătoarea romanului.
Roman de campus, poveste de dragoste, thriller captivant cu elemente de road movie, carte tradusă în peste zece limbi, „Calea Idei Brown” este un omagiu de mare fineţe adus ficţiunii americane. Considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene, Ricardo Piglia se remarcă printr-o scriitură hipnotică, inconfundabilă, care trece cu uşurinţă de la autobiografie la satiră.
Emilio Renzi părăseşte Argentina încercând să fugă de frustrări profesionale, de melancolie şi anxietate, de amintirea unui mariaj încheiat; lumea americană în care vrea să se reinventeze este însă plină de constrângeri, pe care le constată cu amară ironie, şi dominată de „violenţă teribilă a oamenilor educaţi” din mediul universitar. Ida Brown îl fascinează, îl atrage într-un misterios joc erotic şi îi oferă iluzia acestei „reinventări”. După accidentul în care tânăra îşi găseşte moartea, Renzi se cufundă în cea mai adâncă disperare: înţelege nu numai că a devenit suspect, că se află sub supraveghere şi că îi este în joc reputaţia academică, dar şi că pasiunea lui obsesivă nu se va stinge până când nu va descoperi adevărul.
Ricardo Piglia se inspiră din cazul de mare ecou cunoscut sub numele de Unabomber pentru a face o subtilă analiză a formelor de violenţă care marchează societatea americană. Mergând pe urmele Idei Brown, Renzi pune cap la cap piesele unui puzzle complex ce scoate la iveală, într-un final, nu numai trecutul femeii iubite, ci şi pe cel al straniului personaj Thomas Munk, autor al unui radical Manifest.
Publicaţia The Independent remarcă: „Ricardo Piglia este un autor de prim rang. A moştenit inteligenta provocatoare a lui Borges, entuziasmul lui pentru explorarea neobosită a literaturii şi interesul pentru profunzimi tainice.”
Iar Le Nouvel Observateur consemnează: „Un roman pe care nu îl poţi lăsa din mână. Nu mai dormi. Se aud doar paginile întorcându-se.”
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 29 iunie, ora 18:30.