9 aprilie 2014

Arcaşul – sezonul 2

Arcașul, eroul cu glugă verde care luptă pentru dreptate în Starling City, se întoarce exclusiv la Universal Channel, începând de marți, 15 aprilie 2014, ora 22:00, în premiera sezonului 2 din „Arcașul” („Arrow„). În fiecare marți, începând cu ora 22:00, vor fi difuzate câte două episoade, în care fanii serialului vor avea parte de și mai multă acțiune decât în sezonul precedent, vor fi martorii unor aventuri eroice și vor întâlni noi personaje. Universal Channel aduce publicului din România sezonul 2 din „Arcașul” la scurt timp după premiera acestuia în SUA.



După finalul dramatic al primului sezon, Oliver – eroul căruia i se spune Arcașul, interpretat de actorul Stephen Amell – se confruntă cu urmările distrugerii cartierului Glades, (zona săracă a orașului Starling City) și pierderea celui mai bun prieten al său, Tommy Merlyn (interpretat de Colin Donnell). Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, mama lui Oliver, Moira Queen (interpretată de Susanna Thompson) a contribuit la acest complot uriaș și acum este în închisoare.

În primul episod al sezonului 2, Oliver trebuie să se transforme dintr-un justiţiar într-un erou. Diggle (interpretat de David Ramsey) şi Felicity (interpretată de Emily Bett Rickards) merg pe insula Lian Yu pentru a-l căuta pe Oliver, care a părăsit Starling City după distrugerea provocată de cutremurul din Glades. Convins să se reîntoarcă acasă, Oliver descoperă că aici lucrurile stau mult mai rău decât îşi imagina. Isabel Rochev (interpretată de Summer Glau) se pregăteşte să preia frâiele companiei Queen Consolidated, Thea (interpretată de Willa Holland) refuză să o viziteze pe Moira la închisoare, Roy (interpretat de Colton Haynes) încearcă să umple golul lăsat de dispariţia Arcaşului, iar Laurel colaborează cu biroul procurorului general pentru a-l opri pe eroul justiţiar. Între timp, în scene de flashback de pe insulă, vedem că mentorii lui Oliver, Slade (interpretat de Manu Bennett) şi Shado (interpretată de Celina Jade), se află într-o situaţie disperată.

Confruntat cu inamici vechi și noi, Oliver trebuie să ducă mai departe lupta sa împotriva răufăcătorilor din Starling City și să devină mai mult decât un justițiar – un erou adevărat. Sezonul 2 din „Arcașul” aduce multe surprize fanilor seriei, pentru că viața personală a lui Oliver ia o turnură neașteptată și în scenă mai intră un supererou.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook