21 martie 2019

Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar

Editura Humanitas invită publicul marți, 26 martie 2019, ora 19:00, la lansarea volumului „Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar” de Petre Stoica, o ediție îngrijită de Marius Chivu, ce cuprinde singurele cărți de proză ale „unuia dintre cei mai prolifici, mai compleţi şi mai constanţi poeţi din literatura noastră”. La eveniment vorbesc despre volum Marius Chivu, Radu Stoica, Cosmin Ciotloș și Lidia Bodea, director Editura Humanitas.



Marius Chivu spune:

Amintirile, anecdotele, portretele, întotdeauna foarte calde, făcute de tânărul Petre Stoica oferă, indirect, câteva priviri asupra unui mediu literar, în special al anilor ’50, pe cât de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atât de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi, supravieţuitori ai lumii de dinainte de război. Prin amintirile sale în tonalităţi nostalgice cu tuşe de umor se perindă sute de scriitori, traducători, gazetari, pictori, actori, dând astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumărate personaje, nu rareori contradictorii în destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice.

Însemnările cultivatorului de mărar sunt o addendă a poeziei sale. Preocupările, personajele, stările sunt aceleaşi. Prozaismul său melancolic şi plin de umor se manifestă aici din plin, cartea fiind o relatare şi totodată un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale şi al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, „de la ţară”. În afara unor note de lectură, jurnalul e despre nimic, lăsând însă viaţa să-i pătrundă pe fiecare pagină.

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook