8 ianuarie 2016

Amintirile colonelului Lăcusteanu

Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi invită pe cei interesaţi marţi, 12 ianuarie 2016, de la ora 19:00, la o întâlnire cu Georgeta Filitti, Dan C. Mihăilescu şi Sandra Ecobescu despre „Amintirile colonelului Lăcusteanu” – ediţia integrală a memoriilor lui Grigore Lăcusteanu, editată după cele două caiete manuscrise aflate la Biblioteca Academiei Române, cu o introducere de Ion Filitti, recent apărută la Editura Humanitas.

invitatie 12ian2016

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 80 de locuri disponibile, până la data de 12 ianuarie, ora 18:30.

Prima ediţie a „Amintirilor colonelului Lăcusteanu” a apărut în 1935, la Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II“, sub îngrijirea lui Radu Crutzescu, nepotul autorului; este vorba, însă, de o ediţie trunchiată. Radu Crutzescu a eliminat „unele puţine fragmente de un caracter prea intim pentru a fi publicitate“ – de fapt, pasaje uneori mai ample sau capitole întregi. Considerând că aceste texte sunt relevante atât ca mărturie despre viaţa de zi cu zi în Valahia secolului al XIX-lea, cât şi ca mărturie istorică, ediţia de faţă reproduce tot textul manuscrisului, reluând, în acelaşi timp, în subsol notele primului editor şi, la final, comentariul istoric al lui Ion Filitti, care au însoţit prima ediţie.

Ion Filitti spunea:

Român verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofiţerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puţinii care simt nevoia să aştearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmăşagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toţi am greşit, toţi am suferit», căci «au fost o zăpăcire obştească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute şi violent», Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiective, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici şi curiozitatea noastră îndreptăţită de a asculta et altera pars.

Potrivnic statornic al «golanilor» şi convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofiţer, e amestecat în revoluţie – pentru a o reprima –, e arestat, scapă şi e gata să se pună în slujba invadatorilor ruşi şi turci. Ceea ce şi face.

Până atunci însă urmăreşte cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de operetă.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook