7 aprilie 2014

120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu

În luna aprilie 2014, când se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui Camil Petrescu (9 aprilie 1894), Fundația Culturală ce-i poartă numele și revista „Teatrul azi” (continuatoarea publicației înfiinţate de scriitor în 1956) și-au propus să-l sărbătorească într-un cadru deosebit.

Camil-Petrescu

Programul aniversar se desfășoară sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Cluj-Napoca, Timișoara și București, cu sprijinul generos al Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Teatrului Național București și Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Programul debutează la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, care găzduieşte miercuri, 9 aprilie 2014, de la ora 17:00, o primă întâlnire cu opera lui Camil Petrescu. Compozitorul Cornel Țăranu va dărui publicului un moment muzical pe versurile autorului, în interpretarea soliștilor Ramona Eremia și Cristian Hodrea, precum și a ansamblului Ars Nova (dirijor Cornel Țăranu), iar actorii Miriam Cuibus, Kézdi Imola, Sorin Leoveanu și Bogdán Zsolt vor oferi un moment poetico-teatral. Vocea scriitorului citind din romanul „Un om între oameni” se va face auzită în acest context configurat de scriitorul Ion Vartic și criticul de teatru Florica Ichim.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook