25 februarie 2016

Serile Filmului Românesc îşi cheamă voluntarii iubitori de film românesc

Ediția a VII-a e festivalului Serile Filmului Românesc se desfășoară în perioada 4-8 mai 2016 la Iași. Ambasadorul cultural al festivalului este criticul de film Irina Margareta Nistor.

Festivalul are nevoie de o echipă generoasă de voluntari. Pentru al doilea an consecutiv, la Iași, voluntariatul se îmbină perfect cu filmul românesc: timp de cinci zile, tinerii dornici de a se implica într-un eveniment cultural cu tentă cinematografică, au posibilitatea de-a face asta și de-a fi răsplătiți cu experiențe unice, activități interesante și un certificat de voluntar. Data limită pentru înscrieri: 31 martie 2016; după care va urma perioada de selecție și training.

Asociația Studenților Jurnaliști Iași (organizatorul festivalului SFR) prețuiește voluntariatul, pentru că stă la baza formării tinerilor și le dă posibilitatea de a interacționa cu oameni pe care altfel, îi pot vedea doar în filme, la televizor sau în ziare.

Despre ediția din 2016, care se anunță una la fel de valoroasă în ceea ce privește invitații, Andrei Giurgia, directorul festivalului, spune:

Festivalul Serile Filmului Românesc propune, pentru anul 2016, o nouă abordare. Fiind singurul festival de film dedicat în întregime cinematografiei românești, ediția de la anul va marca câteva date importante din istoria cinematografiei noastre. Producții noi, altele de referință și documentare vor fi proiectate în cele mai importante zone istorice din Iași. O altă etapă importantă în dezvoltarea festivalului o reprezintă promovarea și implicarea în proiect a tinerilor talentați care au ales să facă performanță în țară sau în străinătate. La început de mai, vom sărbători la Iași filmul românesc, așa cum se întâmplă de șase ani la rând.

Iașul va găzdui peste 40 de personalități din lumea filmului românesc și a producției acestuia (regizori, actori, scenografi, critici de film). O noutate a ediției a VII-a o reprezintă documentarele românești, care vor avea zile special dedicate vizionării, dar și dezbaterii importanței lor în spațiul socio-cultural autohton. Filmele de lungmetraj din program se încadrează în noutățile cinematografice ale anului 2015, dar vor fi susținute și de valoarea producțiilor vechi de zeci de ani, care au contribuit la dezvoltarea filmului românesc.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook