23 iulie 2009

Beţia de cuvinte

Academia Liberă „Păstorel” Iaşi organizează un concurs de creaţii umoristice, dând sfoară-n ţară:

Fraţi căuzaşi,

Dăm iarăşi sunet de bucium, din vestita podgorie cu acelaşi nume, pentru a vă pohti şi în acest an, tot către primele trei zile ale lui brumărel, ca pe malurile cele încă înverzite ale celui râu, Bahlui pre numele său, amarnic să ne înfruntăm în stihuri şi snoave. Purcedeţi dară, cu grăbire, să ne spargem în figuri de stil, să ne rupem în strălucitoare lănci prozodice şi tâlcul celor plăsmuite, de tot râsul să fie. Iară cea din urmă încăierare petrecese-va între prea cinstiţii juri, cei care, cu multă dreptate şi chibzuială, împărţi-vor, celor merituoşi, cununile de lauri ale victoriei, după cum urmează:
a. Trei premii pentru poezie umoristică (se preferă, dar nu obligatoriu, poezia în formă fixă, bine construită prozodic şi ideatic);
b. Trei premii pentru epigramă;
c. Trei premii pentru proză scurtă umoristică.

Tema concursului: Beţia de cuvinte

Precizări:

Pentru poezii: O poezie la tema dată şi, cel mult, încă trei, cu temă liberă. Evitaţi reluările, pastişele, imitaţiile sau plagiatele;

Pentru epigrame: Trei epigrame la tema impusă şi trei epigrame pe o temă aleasă de concurent. Nu se ţine cont de cele ce depăşesc numărul şi nu sunt luate în consideraţie catrenele fără valoare, cele adaptate sau cunoscute din alte publicaţii;

Pentru proză: Două proze scurte, obligatoriu pe tema dată. Fiecare dintre ele, maximum trei pagini format A4 cu literă 12 sau 14.

Notă: Materialele trimise nu se înapoiază, însă cele de calitate, chiar dacă nu sunt premiate, vor fi publicate ulterior în revista Booklook.

Intră în jurizare materialele trimise până la data de 15 septembrie 2009 pe adresa revistei Booklook, respectiv: IAŞI str. George Coşbuc nr. 19 c.p. 700469.

Primim materiale numai în plic închis, în dublu exemplar, cu moto, având specificaţia: Pentru concursul: „Alo… Păstorel” Iaşi, octombrie, 2009.

Premiile şi diplomele vor fi trimise câştigătorilor prin poştă, cel mai probabil după 15 octombrie 2009.

Izbânda fie cu voi!

Senatul Academiei Libere „Păstorel” Iaşi

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Un comentariu la Beţia de cuvinte

  1. Ruse M. Ion a spus:

    Domnule Culicovschi, intentionez sa particip la concursul organizat de Academia Libera Pastorel, la categoria „epigrama”, dar am o mica nelamurire:
    Cele trei epigrame la tema aleasa trebuie sa fie musai incadrate intr-o tema anume toate, sau se pot trimite trei epigrame la alegere, pe diferite teme?
    Astept lamuriri pe adresa de mail: „ion_ruse@yahoo.com”
    Va multumesc!
    Ion Ruse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook