11 iulie 2011

Atracţie

“Atracţie” este romanul de debut al Elenei Costea şi a apărut în aprilie 2011 la editura “Scrisul Românesc”.

“Atracţie” este povestea de dragoste dintre Ema, o adolescentă din Manhattan şi Brian, directorul liceului la care ea învaţă.

În urma participării la un concurs de eseuri, Ema pleacă, alături de prietena ei cea mai bună, Magda, şi de tatăl acesteia, Brian, într-un schimb de experienţă în Anglia. Departe de casă şi familie, atât Ema, cât şi Magda, se simt libere să facă lucruri pe care acasă nu le-ar fi putut face. Dacă Magda îşi pierde noapte după noapte la petreceri extravagante îmbibate în alcool, Ema cedează atracţiei pe care o simte pentru Brian şi insistenţelor lui.

Dar orice greşeală are consecinţele sale, după cum viaţa o va învăţa în modul cel mai crud pe Ema; consumul exagerat de alcool pune capăt vieţii Magdei într-un mod tragic, lăsând-o pe Ema singură cu durerea, teama şi nesiguranţa ei.

Ştie, în adâncul sufletului, că e greşit să continue ce a început cu Brian, dar mai ştie că nu se poate întoarce din drum, de parcă ar fi “o marionetă în mâinile unui păpuşar nebun, un păpuşar masochist.”

“Lasă-mă. Nu, mai bine ia-mă în braţe. Nu, pleacă, te urăsc. Braţele tale mă strâng atât de tare că mă sufocă. Eşti un nebun, bun de nimic. Te urăsc, mi-ai distrus viaţa. Şi ştii de ce te urăsc aşa tare? Pentru că te-am iubit!”

Dar de ce? De ce a ales-o Brian pe ea? De ce i se întâmplă ei? Toate aceste întrebări au un răspuns, sau aceasta a “fost voia Cerului atunci când viaţa mea s-a schimbat dramatic?“ Dacă ar putea da timpul înapoi şi să schimbe ceva… Viaţa “e o mare plină de smoală încinsă, iar sufletele noastre sunt mai fierbinţi decât ceea ce tu numeşti dragoste.”

Despre cartea Elenei ar fi multe de spus, este o carte care m-a surprins în toate modurile posibile, genul de carte pe care odată ce ai început-o nu poţi să o mai laşi din mână.

Primul gând pe care l-am avut după ce am terminat de citit a fost că nu este ceea ce pare. Fiecare cititor are anumite aşteptări de la o carte atunci când priveşte coperta, deschide la prima pagina şi începe să citească. Dar această carte este o poveste aparte, scrisă într-o manieră diferită, simplă şi totuşi complexă, realistă şi totuşi filosofică, într-un cuvânt: uimitoare.

Ema nu este o eroină tipică a unei poveşti fabuloase, ci o fată coborâtă din lumea reală în paginile cărţii, cu calităţi şi defecte, cu slăbiciuni, temeri şi frustrări. Realismul cărţii te face să trăieşti alături de ea fiecare întâmplare, să aştepţi, să speri, să plângi… iar pasajele mistice te poartă într-o lume de vis, perfectă prin însăşi imperfecţiunile sale.

Şi ajungi să te întrebi ce e viaţa. Care sunt acele momente în care destinul ni se schimbă fără să băgăm de seamă? Putem prevedea cotiturile inexplicabile şi le putem evita, sau plutim în acest spaţiu ca o barcă solitară pe apele spumegânde ale unui râu învolburat? Şi dacă barca aceea este viaţa noastră, avem vâsle? Putem ocoli pericolele ce ne pândesc, pietrele ce ne lovesc sau ne scufundă? Putem lupta contra lor, sau orice am face vom pluti în continuare, fără a avea control asupra propriului destin?

“Oricât de tare aş vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ţi demonstra că te înşeli. Viaţa şi moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”