Brian May vine la Bucureşti în premieră
Brian May, chitaristul legendarei trupe Queen, compozitor, producător şi unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai lumii, va ajunge pentru prima dată în România în primăvara lui 2016. Artistul va susţine un concert pe 14 martie, la Sala Palatului, împreună cu Kerry Ellis, una dintre noile senzaţii de pe Broadway şi West End-ul londonez. Show-ul de la Bucureşti este inclus din cea de-a doua parte a turneului „One Voice”, care cuprinde alte 11 concerte în Europa de Est.
Brian May este unul dintre membrii fondatori ai trupei Queen, alături de Freddie Mercury şi de toboşarul Roger Taylor, fiind totodată compozitorul câtorva dintre cele mai cunoscute piese ale trupei: „We Will Rock You”, „I Want It All”, „Who Wants to Live Forever” sau „The Show Must Go On”. Deşi moartea lui Freddie în 1991 a însemnat şi o ruptură în cadrul trupei, Brian May a reuşit, alături de Roger Taylor, să readucă pe scenă esenţa muzicii Queen, susţinând o serie de turnee alături de diferiţi solişti ca Paul Rodgers (2004–2009) sau Adam Lambert (din 2011). Brian May este considerat totodată unul dintre cei mai buni chitarişti ai lumii, acesta fiind inclus pe poziţia a şaptea în clasamentul realizat de Planet Rock, pe locul 26 în lista celor de la Rolling Stone, şi pe locul 2 în urma voturilor strânse de Guitar World în 2012.
Colaborarea dintre Brian May şi Kerry Ellis a început după întâlnirea acestora în Londra, la audiţiile pentru „We Will Rock You – The Musical”. Brian May a produs albumul artistei intitulat „Anthems”, care a fost promovat de un prim turneu susţinut împreună în 2011. Acesta a fost urmat de „Born Free Tour” – o serie de show-uri acustice la finalul cărora, în 2013, cei doi au lansat şi un album live cu imagini din primele concerte ale turneului, reunite sub numele „Acoustic by Candlelight”. Piesa „One Voice”, cel mai recent proiect al duo-ului, este una extrem de specială pentru Brian May: „Această melodie este artă pentru artă! Este un material de care sunt extrem de mândru, datorită lui Kerry – a cărei voce este cu adevărat magnifică, dar şi a mesajului foarte clar pe care această piesă îl transmite: ai o voce… vocea ta poate schimba ceva!” Lansarea acestui single a fost urmată şi de turneul cu acelaşi nume, care anul următor îi va aduce pe cei doi pentru prima dată şi în România.
Alături de nelipsitele piese Queen, concertul de la Bucureşti va mai cuprinde şi interpretări ale unor hituri clasice, inclusiv piese The Beatles.