Anotimpuri în pictura românească
Romfilatelia introduce în circulaţie joi, 15 decembrie 2022, o nouă emisiune filatelică intitulată „Anotimpuri în pictura românească”, aducând, astfel, în atenţia publicului şapte maeştri ai penelului ale căror creaţii ne dau întâlnire cu rafinamentul, eleganța și măiestria.
Urmărind misiunea pe care şi-a asumat-o, Romfilatelia ne propune de această dată o întâlnire cu arta plastică românească și cu artiştii ei consacrați, remarcați ca maeștri ai picturii.
Fie că este vorba despre Nicolae Grigorescu sau Iosif Iser, despre Ştefan Luchian ori George Catargi, despre Andreescu, Aman sau Vermont, operele lor înfăţişează, după cum spunea Alexandru Vlahuţă, „podoabele şi sufletul patriei noastre”. Încât, putem spune că şi de această dată timbrul îşi păstrează valoarea de simbol, fiind un mijloc global de promovare a valorilor româneşti perene care întregesc „corola de minuni a lumii”.