Zilele Culturii Române la Helsinki
În perioada 5-13 mai 2015, Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Finlanda, organizează, în premieră, Zilele Culturii Române la Helsinki. Proiectul acoperă domeniile literaturii, istoriei, muzicii şi artei şi se bucură de sprijinul mai multor instituţii finlandeze de mare prestigiu – galeria MUU, clubul de jazz Storyville şi Universitatea din Helsinki.
Printre invitaţii primei ediţii a Zilelor Culturii Române la Helsinki se numără artistul Ion Bârlădeanu, istoricul Aurelian Crăiuţu, pianistul Marian Petrescu şi scriitorul Lucian Dan Teodorovici.
Program:
– 5 mai, ora 14:15, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Helsinki (Unioninkatu 40, sala A110): Conferinţa „Finding Happiness in Unusual Circumstances“ susţinută de Aurelian Crăiuţu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Indiana. În limba engleză.
Prelegerea discută conceptul de „fericire“ din perspectiva celor obligaţi să trăiască sub opresiunea unor regimuri totalitare, pornind de la lucrările Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt şi Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljenițîn.
Aurelian Crăiuţu este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Princeton (1999), profesor în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii Indiana, Bloomington, şi autorul mai multor studii de filosofie politică publicate la prestigioase edituri din Statele Unite şi România.
– 7 mai, ora 19:00, Club Storyville (Museigatan 8): Concert Marian Petrescu Trio
Sub titulatura „Classic in Jazz”, Marian Petrescu Trio (Marian Petrescu – pian, Mihai Petrescu – contrabas, Heikki Sandren – percuţie) prezintă un program de aranjamente jazz după lucrări clasice.
Supranumit „Horrowitz al pianului de jazz“, Marian Petrescu studiază pianul de la vârsta de 4 ani. În timpul adolescenţei sale, familia s-a stabilit întâi în Suedia şi apoi în Finlanda, unde Marian Petrescu a studiat pianul clasic la Academia Sibelius din Helsinki. A cântat cu numeroşi muzicieni de prim rang ai circuitului internaţional de jazz, cum ar fi Arturo Sandoval, Toots Thielemans şi Al Jarreau, dar publicul îl cunoaşte şi datorită interpretărilor sale de excepţie din repertoriul clasic. În 2009 a cîştigat premiul Grammy pentru aranjamentul muzical al piesei „West Side Story Medley“ de Bill Cunliffe. În vara acestui an, Marian Petrescu va fi în turneu în Australia, alături de James Morrison.
– 9 mai, ora 11:00, Arkadia International Bookshop (Nervanderinkatu 11): Întâlnire cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici, în limba engleză.
Evenimentul include de asemenea lectura în română şi finlandeză a unei scurte selecţii din romanul Matei Brunul.
Lucian Dan Teodorovici este scriitor, regizor de teatru şi scenarist de film şi televiziune. Este totodată coordonator al colecţiei „Ego. Proza“ a Editurii Polirom şi senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultură. Este autorul a 7 volume de proză, proză scurtă şi dramaturgie, traduse şi publicate în SUA, Franţa, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia şi Turcia.
Cel mai recent roman al său, Matei Brunul (2011, 2014), este câştigătorul mai multor premii literare, printre care Premiul literar „Augustin Frăţilă“, Premiul revistei Observator cultural şi Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România (2012).
– 13 mai – 18 iunie, galeria MUU (Lönnrotinkatu 33): Expoziţie personală Ion Bârlădeanu
Vernisajul are loc pe 13 mai, la ora 17:30, în prezenţa artistului Ion Bârlădeanu şi a curatorului Dan Popescu.
Expoziţia, intitulată „Art Against All Odds”, este o retrospectivă şi prezintă un număr de peste 120 de lucrări, atât desene ale artistului din anii 1970, cât şi colaje realizate de acesta înainte şi după ’89.
Artistul român Ion Bârlădeanu a fost descoperit de lumea internaţională a artei în 2009, când a avut primele prezenţe în expoziţii internaţionale şi a fost remarcat datorită tehnicii şi esteticii lucrărilor sale. Tehnica sa include în primul rând colajul, cu o estetică amintind de pop-art, cu tentă satirică, socială şi politică.
Aceasta este prima expoziţie personală a artistului român în Europa de Nord, realizată în colaborare cu Galeria H’Art din Bucureşti şi galeria finlandeză MUU, una dintre cele mai vechi şi binecunoscute instituţii de gen din Helsinki.
Institutul Cultural Român de la Stockholm, singura filială ICR din Nordul Europei, urmăreşte extinderea activităţii sale şi în alte ţări limitrofe Suediei. Zilele Culturii Române la Helsinki este primul program de amploare implementat de ICR Stockholm în Finlanda.