Vremea schimbărilor
Romanul „Vremea schimbărilor”, semnat de Milian Oros, este unul de factură modernă. Tehnica de creaţie ţine de arta camilpetresciană din „Ultima noapte de dragoste…”
Acţiunea operei se plămădeşte dintr-o înlănţuire de scene cu semnificaţii simbolice. Capitolele, şaisprezece la număr, nu poartă un titlu sau un moto. Ele pot primi însă câte un titlu din partea cititorului, precum: turturica ucisă, o zi de coasă, avem oaspeţi, o vizită la spital, alarma etc. Acest atribut al operrei lui Milian Oros ne duce cu gândul la Ion Creangă sau Marin Preda, a căror operă oferă aceeaşi posibilitate cititorului. Autorul alternează cu abilitate scene din cotidian cu amintirile care-l copleşesc, cu trăirile aievea.
Acţiunea se deschide cu câteva scene domestice din viaţa personajului narator, Mihai Rus, şi a familiei sale. Punctul de referinţă al operei îl constituie evenimentele din decembrie 1989 din România şi dorinţa fierbinte a eroului de a se reîntoarce pe meleagurile natale. Protagonistul romanului, inginerul Mihai Rus, este originar din nordul ţării, dinspre Baia Mare, dar trăieşte în Bucureşti, viaţa lui şi a familei sale fiind strâns legată de cele ce se întâmplă la Comandamentul Armatei, la Departamentul de Transmisiuni sau la Uzina Electromagnetica, pe unde eroul nostru şi soţia sa, Irina, îşi desfăşurau activitatea.
Din punct de vedere compoziţional semnalăm faptul că naraţiunea este presărată cu descrieri ample şi portrete memorabile (vezi ”octogenarul cosaş”, ”mama” sau “colonelul Toader”). Dialogul ascunde o profundă analiză psihologică trimiţându-ne cu gândul la Hortensia Papadat Bengescu în “Concert din muzică de Bach”. Cu toate că, la modul general, sunt prezentate fapte cotidiene obişnuite: familie, serviciu, prieteni, distracţii – autorul face o analiză psihologică subtilă de la ambientul familial, la mici drame cotidiene, zvonuri, îngrijorări şi până la spaime şi buimăceli.
Aceasta este, considerăm, trăsătura caracteristică a operei lui Milian Oros în „Vremea schimbărilor”, căci titlul este o metaforă, metafora în care e îmbrăcat sufletul autorului, legat prin fire vizibile şi invizibile de locurile natale.
Dacă eşti sincer, ca cititor, şi ţi-ai deschis sufletul, găseşti în cartea lui Milian Oros, deopotrivă, melancolia, regretul, iubirea, trădarea, teama şi curajul; curajul de a lua viaţa în piept cu toate suişurile şi coborâşurile ei, fără a pierde ceva din atributele sufletului omenesc: a iubi, a urî şi a ierta.
În roman întâlnim o sumedenie de personaje din diferite medii sociale. Faptele şi întâmplările sunt prezentate la persoana întâi şi, prin amănuntele şi obiectivitatea lor, ca simplu cititor, e greu să crezi că autorul n-a lucrat efectiv în acele instituţii cu atribuţii militare. Romanul capătă astfel şi un pronunţat caracter autobiografic, iar prin amănuntele tehnice şi ale vieţii de cazarmă ne duce din nou cu gândul la Camil Petrescu.
În privinţa tematicii, până la ora actuală, romanul „Vremea schimbărilor” se pare a fi unic în literatura română, ca operă de ficţiune strâns legată de evenimentele din 1989 de la noi, făra a lua în calcul diferitele scrieri cu tentă istorică sau politică apărute în legătură cu Decembrie 1989 în România.
Lecturată cu atenţie de un cineast, această operă poate deveni cu uşurinţă o peliculă cinematografică a sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI în capitala ţării – Bucureşti. Mediul social, starea de spirit a locuitorilor şi imaginile oraşului sunt însă diametral opuse celor prezentate de George Călinescu la începutul romanului “Enigma Otiliei”, cu un secol în urmă.
Se pare că Milian Oros intenţionează realizarea unui roman social ciclic, deoarece personajul Ioana, adolescenta îmbătată de dragoste din romanul cu titlu omonim (apărut la Editura Enesis, Baia Mare, 2008 şi semnat Milian Oros) îşi continuă viaţa şi în „Vremea schimbărilor”, acum căsătorită cu alt bărbat decât cel pe care îl iubise cu atâta patimă în tinereţe. Autorului să-i fie de bun augur!
Prefaţă de Prof. Victor Becheanu
6 voturi
Încarc...