Ştefan cel Viu (Valea Albă)
A opta piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Ştefan cel Viu (Valea Albă)”, o dramă istorică într-un act.
Autorul încearcă şi reuşeşte o demitizare a domnitorului Ştefan cel Mare, pentru a ni-l apropia ca om, pentru a-l readuce printre noi, pentru a-l face să fie „viu” în continuare. Deşi subiectul este unul serios, în spirit istoric, iar momentele de mare dramatism nu lipsesc, scenariul nu duce lipsă nici de umorul inteligent, specific autorului. Pentru că aşa este viaţa, cu tragism, dar şi cu haz.
Piesa a avut premiera pe 2 iulie 2004, pe scena Teatrului din Deva, la cinci sute de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare.
Stejărel Ionescu a prezentat evenimentul în „Lumea de azi” din 12 iulie 2004, sub titlul „Premieră de excepţie la Teatrul din Deva”:
La sfârşit de stagiune premiera a dus multe aplauze din partea spectatorilor, piesa fiind interpretată cu deosebită vervă şi acurateţe de către câţiva dintre cei mai talentaţi actori deveni: Boris Melinti, Lilia Melinti, Coco Dimitrie, Păstorel Vulcu şi Mihai Feier.
Demn de menţionat este faptul că scenografia şi costumele pline de parfum şi culoare au fost realizate de artistul plastic Torino Bocăniciu, spectacolul fiind regizat de către Boris Melinti. Autorul piesei, Valeriu Butulescu, a reuşit să-i confere un indiscutabil aer de modernitate, fără a deturna sensul istoric, prezentând un Ştefan „viu”, cu forţă şi slăbiciune omenească, fapt ce-i conferă piesei o tentă umană impregnată cu momente vesele şi triste, actorii beneficiind de un limbaj spumos, vivace, mai aproape de limbajul actual decât de unul de epocă.
Horia Gârbea a scris în prefaţa volumului „Iarnă în Rai”, intitulată „Teatrul lui Valeriu Butulescu„:
Nu mai puţin îndrăzneaţă este încercarea lui Valeriu Butulescu de a aborda tema dificilă a istoriei Moldovei, prin prisma existenţei lui Ştefan cel Mare. Comemorarea domnitorului a dus, iată, la un flux de piese de gen. Reamintesc aici drama lui Viorel Savin „Ştefan la amiază” şi o neaşteptat de gravă piesă a reputatului comediograf Cornel Udrea. Viziunea lui Valeriu Butulescu este foarte precisă şi atent documentată. Textul se intitulează „Ştefan cel Viu”, cu subtitlul „Valea Albă”. Acţiunea se plasează în anul 1476, anume în luna iulie, la Suceava. E anul morţii lui Vlad Ţepeş. Limbajul e contemporan, nu arhaic, dar nici lipsit de lirism.
Ştefan este greu încercat de atacul turcilor sprijiniţi de Laiotă Basarab, domnul Munteniei, care l-a trădat, urmat la scurt timp de moartea Mariei de Mangop. În aceste împrejurări tragice, tânărul domn apare ca un erou „viu”, preocupat de destinul său politic şi dinastic, dar şi de istorie şi de posteritate. Piesa este şi ea vie, ca principalul său protagonist.
Partea cea mai interesantă a piesei „Ştefan cel Viu” este „scrierea istoriei” de către contemporanii marelui domnitor. Autorul are astfel prilejul unei meditaţii despre raportul dintre istoria scrisă şi cea trăită, între istoria „mare” şi cea „mică” sau poate doar „vie”.
Scriitura lui Valeriu Butulescu este strânsă, replica este concisă, ca un aforism, desigur, rareori se desfăşoară în monolog. El este un autor teatral prin excelenţă, pentru că „are replică”, gândeşte scrisul în termenii dialogului…
1 voturi
Încarc...
Această dramă istorică mi-a plăcut enorm de mult.
Am lecturat toate piesele de teatru ale autorului
şi aştept cu nerăbdare următoarea piesă.
Sincere felicitări Valeriu!
Eşti nemaipomenit de talentat!