Simetria dorinţelor
Editura Humanitas Fiction invită publicul joi, 5 decembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorinţelor„, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, excelent tradus de Ioana Petridean. Alături de autor participă jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu, iar întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se încheie cu o sesiune de autografe.
Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, așa cum se întâmplă și în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucățică de hârtie câte trei dorințe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reușit să realizeze și ce nu.
Această secvență din deschiderea romanului marchează momentul în care Nevo începe să exploreze culisele vieților și trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forța ei covârșitoare, în ciuda trădărilor, a violenței, a resentimentelor și chiar a morții.
Roman încununat cu Premiul Adei-Wizo în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, „Simetria dorințelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.
Jewish Chronicle consemnează:
„Simetria dorințelor” începe ca un roman despre prietenie, căpătând apoi tot mai mult suspans și ajungând la un climax emoționant.
Iar cronicarul de la Corriere della Sera spune:
Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Nu m-am mai atașat astfel de un personaj de la „Rătăcirile fetei nesăbuite” de Vargas Llosa. Secretul acestui roman stă în umor și emoție.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Ambasada Israelului în România.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.