La Editura Vremea a apărut în Colecţia Roşu şi Negru romanul gotic „…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” de Oliviu Crâznic, bazat pe cronici medievale. Lansarea are loc pe 12 iunie 2010, ora 15:00, la târgul de carte Bookfest.

În Castelul Ultimelor Turnuri, lucrurile merg cu adevărat Rău. Invitat la nunta unei necunoscute într-un castel bântuit de diavol, nobilul decăzut Arthur de Seragens se trezeşte prins într-o îngrozitoare plasă a nebuniei, trădării şi crimei. În vreme ce oaspeţii mor în jurul lui unul după altul într-un mod misterios, seceraţi de un duşman inuman, Arthur întrezăreşte cu groază cum laţul se strânge în jurul singurei persoane de care i-a păsat vreodată, superba Adrianna de Valois, tânăra fiică a întunecatului şi temutului şef al Poliţiei. Panicat şi confuz, Arthur se vede astfel nevoit să încheie o alianţă fragilă şi controversată cu cei mai puternici dintre supravieţuitori, care au început deja o anchetă în întuneric, împreună dar suspectându-se unii pe alţii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilărie al lui Arthur, versat în intrigile de salon, logician şi vânător iscusit; baronul german Von Walter Călătorul, ale cărui peregrinări prin locuri uitate de lume l-au adus de atâtea ori în faţa unor adevăruri de neîndurat; frumoasa şi imorala Giulianna Sellini, despre care se spune în şoaptă că i-a sedus deodată pe Dumnezeu şi pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al cărui drum presărat cu cadavre duce la o amantă misterioasă; ducele de Chalais, puternic şi crud stăpânitor al ţinutului, rafinat, arătos şi incapabil de a-şi stăpâni pornirile violente; şi, mai ales, bărbatul care conduce investigaţia şi de care se tem toţi, căci o singură vorbă a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…

Un scurt fragment din roman:

Fără un cuvânt, Vincennes i-o întinse. Sellini o citi cu atenţie, apoi o aşeză pe masă. Noi aşteptam în tăcere.
– Nelapsi, făcu ea gânditoare. Nu văd legătura.
– Deci nu credeţi că asta se întâmplă aici?…
Vicontele era surprins. În mod evident, se aştepta ca Sellini să meargă pe varianta asta. Sincer să fiu, mă aşteptam la acelaşi lucru.
– Dacă era un nelapsi, eram morţi toţi într-o jumătate de oră. Mai degrabă…
Şi se opri. Frumoasele ei sprâncene, pensate cu dexteritate, se încruntară peste ochii de un albastru-ocean.
– Mai degrabă…? am încurajat-o eu să continue.
– Aseară eram în turn, spuse ea. Dincolo de zid, se aflau trei oameni. Dacă ar fi fost patru, aş fi fost sigură. Aşa însă, nu pot să vă spun altceva, decât că se învârteau în jurul castelului. Sinceră să fiu, cred că vom fi atacaţi.
– Atacaţi?… Vincennes se uită la ea. De către cine?…
– De către copiii celui care ne-a adunat aici, spuse contesa.
Asimilam informaţiile tot mai greu. În mod evident, Vincennes se confrunta cu aceeaşi problemă.
– Adică credeţi că am fost adunaţi aici?… îmi scăpă mie.
Contesa mă fulgeră cu privirea.
– Dumneavoastră nu credeţi?… Nu aţi crezut asta de la început?… Mi se părea că e clar pentru toată lumea.
– Dacă e atât de clar, poate ştiţi şi de ce ne-a adunat?… întrebă Vincennes printre dinţi.
Sellini se uită la noi de parcă eram tâmpiţi.
– Bineînţeles. Ca să se hrănească.

10 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Fragmente literare, Ştiri
3 comentarii »