„Rugul aprins” – un spectacol de Valeriu Butulescu
Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea poetului V. Voiculescu, personalitate majoră a literaturi noastre, al cărui destin tragic i-a conferit o aureolă de martir.
Poetul nu s-a putut subordona tăcerii staliniste a anilor ’50. Scrie formidabilele Sonete, închipuite în manieră shakespeariană. Deşi nepublicate, câteva file de manuscris ajung pe masa Securităţii. Versurile sunt „judecate” sever de nişte semianalfabeţi. Poetul este acuzat de misticism, de apartenenţă la mişcarea creştină „Rugul Aprins” şi aruncat în închisoare, la vârsta de 74 de ani. Recluziunea şi umilinţa îi determină boala, şi apoi moartea.
„Procesul” Poetului, instrumentat de o faună mizerabilă de canalii, scursuri şi informatori, este de fapt subiectul piesei lui Valeriu Butulescu. Piesa este o dramă, dar una plină de un comic amar.
Semicentenarul morţii Poetului s-a consumat într-o discreţie revoltătoare, în urmă cu două luni. Este meritul dramaturgului petroşenean Valeriu Butulescu de a relansa, fie şi mai târziu, acest trist jubileu. Uniunea Scriitorilor din România, prin Clubul Dramaturgilor, sub auspiciile Institutului Cultural Român şi a Teatrului Naţional Radio au organizat, pe 24 iunie, spectacolul „Rugul aprins”, susţinut de actorii teatrului bucureştean „În Culise”, în regia lui Cristian Bajora. Deşi spectacolul era prevăzut cu mişcare scenică, datorită necesităţii înregistrării pentru radio, s-a optat, în final, pentru un spectacol lectură.
Au fost prezenţi oameni de teatru: regizorul Mihai Lungeanu, dramaturgul Marilena Dumitrescu, actriţele Ingrid Bonţa, Doina Ghiţescu etc.
Spectacolul a fost deschis de scriitoarea Lucia Verona. Piesa a plăcut, captivând atenţia publicului pe o durată de aproape două ore. Au interpretat, cu mult suflet, actorii unui teatru neconvenţional („În Culise”), alcătuit din Cosmina Soare, Maria Popovici, Alexandru Banciu, Alexandru Vlad, Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă, Paul Alexandru şi Ştefan Nistor, coordonaţi de regizorul Cristian Bajora.
În final, Valeriu Butulescu a mulţumit gazdelor şi organizatorilor evenimentului, evocând dimensiunea morală şi importanţa artistică a celui care a fost V. Voiculescu.