Rotondele 13
Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă reluarea uneia dintre cele mai spectaculoase manifestări culturale desfăşurate vreodată sub auspiciile sale: Rotondele 13.
Cadru elitar, anume închegat pentru profesionalismul şi solidaritatea eficientă a istoriei noastre literare, Rotondele „patronate” ani de-a rândul de inegalabilul Şerban Cioculescu, cu un real succes de presă şi de public, şi la care au participat multe dintre numele cu blazon ale breslei, ambiţionează să reînvie acum ca un loc de dezbatere a celor mai fierbinţi, delicate sau spinoase teme ale actualităţii istorico-literare.
Fără a ocoli subiectele „festive” şi momentele aniversare, Rotondele anului 2008 îşi propun să detecteze şi să abordeze imparţial, cu sinceritate şi bună credinţă, tensiunile vieţii culturale, dilemele jurnalistice, cărţile controversate, evenimentele editoriale, polemicile care animă piaţa de idei, invitând istorici şi critici literari, scriitori, gazetari, oameni din media de toate vârstele, orientările, opţiunile estetice, politice etc.
Moderatorul ales de conducerea Muzeului Naţional al Literaturii Române este criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, personalitate binecunoscută în peisajul literar autohton.
Nascut în 1953, absolvent al Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti (în 1976), Dan C. Mihăilescu a debutat editorial în 1982 cu o carte despre Mihai Eminescu, a fost cercetător la Institutul de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” (1980-2003), secretar de redacţie al „Revistei de istorie şi teorie literară” (1983-1986), editorul suplimentului cultural „Litere, arte, idei” al ziarului Cotidianul (1991-1996, 2001-2004), din anul 2000 fiind realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea”, la Pro TV.
A publicat zece cărţi de critică, istorie literară şi jurnalism cultural, a alcătuit ediţii din opera lui I.L. Caragiale şi Emil Cioran, a prefaţat peste 25 de volume (de la Mircea Eliade, Sextil Puşcariu şi F. Brunea-Fox la Constanţa Buzea, Sorin Mărculescu, Ioan Es. Pop şi Andrei Oisteanu), a tradus integral teatrul lui Eugene Ionesco, trei cărţi de Jean-Francois Revel şi altele, a colaborat la importante volume colective („Dicţionarul scriitorilor români”, „Bibliografia I.L. Caragiale”, „Dicţionarul general al literaturii române”) şi a fost premiat de Uniunea Scriitorilor, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Radio România Cultural, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, revistele „Luceafărul”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Cuvântul”, „Flacăra”, „Ateneu”.
Rotondele vor avea loc lunar, cu excepţia lunilor iulie şi august, în a doua zi de miercuri a fiecărei luni, la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române, începând cu orele 17:00.
Prima Rotondă va avea loc miercuri, 9 aprilie 2008, iar tema propusă dezbaterii este „Starea actuală a istoriei literare” – situaţia ediţiilor, a sintezelor, textologiei şi instrumentelor de lucru, subiecte tabu, prejudecăţi relativizabile, aşteptări, eşecuri, resemnări, realizări. Sunt invitaţi să participe Nicolae Mecu, Andrei Nestorescu, Alex Ştefănescu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache.