A 40-a aniversare a revoluției „Solidaritatea”
Muzeul Național de Artă al României și Institutul Polonez din București prezintă publicului bucureștean, într-un loc simbolic pentru români, o expoziție despre istoria sindicatului „Solidaritatea” din Polonia anului 1989. „A 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea” poate fi urmărită în aer liber până pe 10 septembrie 2020, fiind expusă pe gardul fostului Palat Regal, chiar în vecinătatea Pieței Revoluției. Expoziția este realizată la aniversarea a 40 de ani de la înființarea sindicatului „Solidaritatea” din Polonia, care a contribuit la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est.
Condusă de „Solidaritatea” prin metode pașnice, revoluția din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România.
Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” a fost înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi. Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.
Marea mișcare socială „Solidaritatea”, la conducerea căreia s-a aflat Lech Wałęsa, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au obligat țara să negocieze și să încheie acorduri cu sindicaliștii. Sloganul „nu există libertate fără solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în mintea polonezilor ani de zile.
Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, urmare a discuțiilor de la Masa rotundă, s-a ajuns la un acord ce a determinat organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.
Expoziția „A 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea”, pregătită în versiunea în limba română de Institutul Polonez din București, poate fi văzută pe gardul MNAR de pe Calea Victoriei nr. 49-53 din București, până pe 10 septembrie 2020, iar apoi, până la sfârșitul lunii septembrie, pe gardul Muzeul Colecțiilor de Artă din Calea Victoriei nr. 111.