Romanul fetelor ce pier
Când scrie despre femei, Mario Vargas Llosa are fluenţa unui fluviu de primăvară şi o ferocitate a stilisticii care i-ar decide pe epigonii săi (încă în viaţă!) să se apuce de tranzacţionat mobilă veche şi să renunţe la comerţul cu idei scrise.
Lăsaţi-l pe peruan să romanţeze catolic (cu devoţiune, cu misticism şi oleacă de misionariat) povestea unei fete născute (nu făcute) să sucească gâtul bărbaţilor şi o va face mai bine decât Cassanova.
Absurdă ar putea să apară, desigur, veşnica sa transcendenţă către idealuri literare „conservatoare”: Llosa nu are o soluţie clară pentru intrigile eroilor săi (cu el şi cu alţi câţiva nebuni realizezi ce dezgustător este happy-endul precum clişeu comercial), dar are „sugestii”.
Articolul integral din Adevărul…
fără voturi
Încarc...
Ma bucur pentru acest premiu oferit lui Llosa pe care l-am descoperit cu foarte mult timp in urma, fara ca macar sa stiu foarte multe despre el. Nu ca ar fi contat prea tare. Chiar daca fiecare roman si lucrare a sa este unica si inedita, „Ratacirile…” este romanul meu de suflet.