România, invitată de onoare la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing
În perioada 24-28 august 2016 are loc cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, eveniment la care România, alături de celelalte țări central și est-europene, este invitată de onoare. Participarea țării noastre la eveniment este susținută de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, și poartă mesajul „Booking Romania”. Târgul Internațional de Carte se desfășoară în Noul Centru Expozițional din Beijing și este organizat de către Administrația Națională pentru Presă, Edituri, Film, Radio și TV, prin International Expo Center of China Publishing Group Corporation.
La standul României sunt expuse peste 1200 de titluri de albume și cărți, apărute la 20 edituri românești, precum și traduceri din autori români, publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Cărțile românești sunt ulterior oferite, prin intermediul Ambasadei României, Institutului Cultural Român de la Beijing, Catedrei de Limba Română din cadrul Universității de Limbi și Literaturi Străine, Beijing. Biblioteca Națională a României pune la dispoziția ICR peste 120 de titluri de carte, pentru o Expoziție dedicată traducerilor din limbile chineză și română.
Pentru ediția 2016 a Târgului de la Beijing, programul de evenimente realizat de Institutul Cultural Român include lansări de carte, dintre care menționăm volumul „Pas cu pas” de Klaus Iohannis, președintele României, prezentarea albumului Enescu: „Muzicianul de geniu în imagini”, „Gramatica Limbii Române Contemporane”, autor Dong Xixiao. Prezentarea de carte românească este însoțită de recitaluri ale maestrului Grigore Leșe și ale violonistului Andrei Mihail, precum și de interpretarea piesei de teatru „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în prezența autorului. Lista evenimentelor este completată de expunerea colecției filatelice a lui Alexandru Bartoc, precum și de alte activități conexe: conferințe, dezbateri, întâlniri cu traducătorii și editorii chinezi.
Un eveniment special este dedicat Zilei Limbii Române, programat în ultima zi a târgului, când acesta este deschis publicului larg, duminică, 28 august 2016, și constă în conferințe, un dialog româno-chinez, un recital poetic din opera lui Mihai Eminescu și lansarea cărților „Gramatica limbii române contemporane” și „Istoria culturii române moderne”.
Cu o zi înaintea deschiderii oficiale a târgului, marți, 23 august, la Beijing, are loc ceremonia de decernare a Premiului Special pentru Carte, cea mai prestigioasă distincție a Chinei în domeniu. Laureații sunt 20 de sinologi și scriitori de renume din toată lumea, printre care și directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, Constantin Lupeanu.
Cu ocazia celui mai important eveniment de profil desfășurat la Beijing, președintele ICR, Radu Boroianu, declară:
Pentru a doua oară consecutiv, România este prezentă la prestigiosul Târg Internațional de Carte de la Beijing, deținând, alături de celelalte țări din Centrul și Estul Europei, calitatea de invitată de onoare. Țara noastră, prin instituția pe care o reprezint, aduce în atenția comunității internaționale un parcurs excepțional, o istorie multidimensională a creației culturale autohtone. Pluralitatea aspectelor expuse în cadrul acestui eveniment reprezintă o șansă de afirmare a României în calitate de contributor de înaltă valoare în domeniul cărții. Le mulțumesc, din partea ICR, tuturor partenerilor la acest proiect, precum și organizatorilor. Sper ca prezența României la Beijing să devină o tradiție. Acest proiect de țară, prezența noastră la un important târg de carte din zona asiatică, se datorează multor creatori, dar mai ales traducătorilor, care au facilitat – sper – plăcerea lecturării unor autori români în limba chineză și în numeroase alte limbi de circulație internațională. Afirm acestea cu prilejul apropiatei Zile a Limbii Române, sărbătorită pe 31 august.
Din delegația României, prezentă la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, fac parte Ligia Deca – consilier de stat, Irina Cajal – subsecretar de stat, din partea Ministerului Culturii, Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Cristina Andrei, director al Muzeului Național George Enescu, Octavian Dumitru, director al Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Andrei Mihail, muzician, Matei Vișniec, poet și dramaturg român, Grigore Leșe, interpret de muzică tradițională românească, și Cristian Todie, artist vizual. Din partea Institutului Cultural Român participă Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR, Cristina Liberis, secretar general adjunct al ICR, Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții (CENNAC), Silvia Sâmihăian, expert în cadrul CENNAC.
Târgul Internațional de Carte de la Beijing a avut loc pentru prima dată în 1986 și a devenit unul dintre primele patru târguri internaționale de carte din lume. Evenimentul se desfășoară în fiecare an la sfârșitul lunii august și reunește editori, organizații, scriitori și vizitatori din 82 de țări. România a participat pentru prima dată cu un stand de țară la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) în 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din Beijing.
PROGRAM
21 august, Centrul Cultural al Primăriei Dongcheng
ora 18:30 Piesa „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în interpretarea actorilor Magda Catone, Paul Chiribuță, Ionel Mihăilescu.
22 august, Beijing Asia Hotel: Întâlnirea sinologilor. Participă Constantin Lupeanu.
ora 10:00 Forumul de Traducere Literară
ora 14:00 Prezentarea China Publishing Group
23 august, Palatul Parlamentului
ora 10:00: Întâlnirea sinologilor, conferință de presă. Participă Constantin Lupeanu.
ora 16:00 – 16:40: Întâlnirea oficialilor chinezi cu oficialitățile țărilor invitate.
ora 17:00 – 17:40: Ceremonia de premiere a sinologilor. Recital Grigore Leșe
24 august, Noul Centru Expozițional din Beijing
ora 9:30 – 12:00 Pavilionul W2, colţul evenimentelor: Deschiderea oficială a BIBF. Ia cuvântul Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR.
ora 11:50 – 12:00 Recital Grigore Leșe
ora 13:0 – 14:15, Colţul evenimentelor: Prezentarea Târgului de Carte Gaudeamus. Participă: Ovidiu Miculescu, Președinte Director General al Societății Române de Radio, şi Oltea Șerban Pârâu, consilier în management – Centrul Cultural Media Radio România
ora 14:00-16:30, Colţul evenimentelor: Publishing Cooperation Forum. Participă editori români și reprezentanţii Institutului Cutural Român.
ora 14:00 – 16:00, Forumul „International Publishing Along the Belt and Road”. Prezintă președintele grupului editorial, Tan Yue, participă Constantin Lupeanu.
25 august, Noul Centru Expozițional din Beijing
ora 10:10 – 10:55: Colţul evenimentelor: Prezentarea albumului „Muzicianul de geniu în imagini”, Editura ICR, şi prezentarea filmului „George Enescu”, urmată de un eveniment artistic susținut de violonistul Andrei Mihail. Invitați: Cristina Andrei, Mihai Cosma.
ora 11:00 – 12:00, Colţul evenimentelor autorilor: Prezentarea volumului „Pas cu pas” de Klaus Iohannis, președintele României, Editura Zhong Yi, Beijing, trad. prof. univ. Dong XiXiao. Moderator: Constantin Lupeanu și prof. univ. Ding Chao. Participă Ligia Deca, consilier de stat – Departamentul Educație și Cercetare, Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR, Irene Arsene, editor Curtea Veche, Wu Shangzi, adjunctul Șefului Administrației Naționale pentru Presă, Edituri, Film, Radio și TV, Li Yan, adjunctul CPG – China Publishing Group, Zhang Gaoli, redactorul-șef al Editurii Zhongyi, Dong Xixiao, traducătorul cărții.
ora 13:00 – 13:30, standul României: Expoziție filatelică „Scriitori români reflectaţi în filatelie. Colecţia Alexandru Bartoc”. Expoziția poate fi vizionată la sediul ICR Beijing în perioada 24 -28 august 2016. Iau cuvântul Alexandru Bartoc și Constantin Lupeanu.
ora 13:30 – 14:00, standul României: Expoziție Todiébook. Prezintă Cristian Todie și Constantin Lupeanu.
ora 14:00 – 15:00, Cafeneaua traducătorilor: Prezentarea cărților de literatură română editate în China:
– „Cartograful puterii” de Gabriel Chifu, Editura Huacheng, Guangzhou, traducere: Lin Ting și Zhou Guanchao. Participanți: Felix Nicolau, Lin Ting și Zhou Guanchao, Constantin Lupeanu;
– „Poezia Română Contemporană”, Editura Huacheng, Guangzhou, traducere: Gao Xing, redactorul- șef al revistei Literatura străină. Participanți: Felix Nicolau, Gao Xing, Constantin Lupeanu;
– „Aforisme” de Lucian Blaga, Editura Huacheng, Guangzhou, traducere: Lu Xianggan. Participanți: Constantin Lupeanu, Lu Xianggan;
– „Aforisme” de Valeriu Butulescu, Editura Zhohg Yi, Beijing, traducere: Chen Xiaoying. Participanți: Constantin Lupeanu, Chen Xiaoying, Valeriu Butulescu.
ora 14:30 – 15:15, colţul evenimentelor: Prezentarea albumelor dedicate României, editura Paideia. Lansarea albumului lui Grigore Leșe „La porţile ceriului”. Cuvânt de deschidere: Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședinte ICR. Participanți: Constantin Lupeanu, Ion Bănșoiu, Grigore Leșe
26 august, Noul Centru Expozițional din Beijing
ora 10:00 – 11:30, la standul Renmin University Press: Prezentarea parteneriatului ICR – Renmin University Press. Participanți: editori români şi chinezi, Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR, Bogdan Popescu, directorul CENNAC, Li Yongqiang, Meng Chao, Liu Yan.
ora 14:00 – 15:00, la standul Editurii Zhongyi: Prezentarea parteneriatului ICR- Editura Zhongyi. Participanți: editori români şi chinezi, Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR, Bogdan Popescu, directorul CENNAC, reprezentanții China Publishing Group și ai Editurii Zhongyi.
ora 13:20 – 13:50, colţul evenimentelor: Prezentarea albumelor Descriptio Danubii. Hărțile Dunării în patru secole de cartografie și Descriptio Ponti Euxini. Marea Neagră în patru secole de cartografie, Editura ICR. Participanți: Ovidiu Dumitru, Wu Weishan, director al Muzeului Național de Artă din China.
ora 14:00-14.30, colţul evenimentelor: Eveniment artistic susținut de NIMA/Formație Chineză – Tibetană, cu Zhaxi Dele și violonistul Andrei Mihail, România.
ora 15:00 – 15:30 standul României: Prezentarea volumului „Dao de Jing”, traducere de Su Yan, Editura Herald. Participanți: Constantin Lupeanu, Su Yan.
27 August, Noul Centru Expozițional din Beijing
ora 10:00 – 11:30, standul României: Prezentarea albumului „Muzicianul de geniu în imagini”, Editura ICR, și prezentarea filmului „George Enescu”, urmată de un eveniment artistic susținut de violonistul Andrei Mihail. Participanți: Cristina Andrei, Mihai Cosma, Andrei Mihail.
ora 14:00 – 15:00, standul României: Prezentarea albumului „Războiul cel Mare. Fotografia pe frontul românesc 1916-1919″ de Adrian-Silvan Ionescu, editura ICR. Participanți: Adrian-Silvan Ionescu, Bogdan Gheorghe Iorga (grafician).
ora 15:30 – 17:00, standul României: Dezbatere „Literatura română în China: orizonturi și așteptări”. Moderator: Felix Nicolau
ora 17:00 Vizită la Editura Universității Renmin
28 August, Noul Centru Expozițional din Beijing
ora 9:30 – 11:30, Cafeneaua traducătorilor: Conferință dedicată Zilei Limbii Române. Moderator: Constantin Lupeanu.
– Moment Eminescu. Prezintă traducătorul poeziilor eminesciene în limba chineză, prof. Xu Wende. Recită în limba română prof. Luo Dongquan și în limba chineză actrița Jiang Lifen, Universitatea de film Beijing.
– Prezentarea cărții „Gramatica Limbii Române Contemporane”, tradusă de prof. univ. Dong Xixiao, Editura studii și cercetări lingvistice, Beijing
– Prezentarea cărții „Istoria culturii române moderne” de Grigore Georgiu, tradusă de prof. univ. Dong Xixiao, apărută recent la aceeași editură
Prezintă Constantin Lupeanu, Dong Xixiao și redactorul-șef al editurii.
– Prezentarea cărții „România”, ediția a două revăzută și adăugită, apărută la Editura Academiei de Științe Sociale, Beijing, China. Prezintă Constantin Lupeanu și autorii.
ora 14:00 – 15:00, standul României: Prezentarea „Antologiei de proză contemporană românească SF și fantasy: Worlds and beings”, Editura ICR, și dezbatere despre literatura SF și fantasy din România. Moderator: Bogdan Hrib. Participanți: Michael Hăulică, Dănuț Ungureanu, Florin Chirculescu (Sebastian A. Corn).