1 noiembrie 2011

Ram pustiit

Poezie de Lelia Mossora, într-o prezentare video realizată de Ioana Lazăr



În ploi ce cădeau
şi ne spălau
umbrelă eram
tu şi eu
sub un ram
pustiit, amorţit
de viaţă strivit
s-alungăm încercând
vise reci
rând pe rând…

Câtă minciună
şi câţi câini
urlă la lună
doar să se ştie
cât e de NEvie
această viaţă
cusută cu aţă
atât de albă
că sângeră-n salbă
de plânse lacrimi
curse prea des
de neînţeles
femei ce suntem
fără să vrem ?!

Mereu dăruim
acelaşi infim
din ce-am fost
tot un dangăt
de clopot
ce bate-n dungă
şi ne alungă
pe noi din noi
lăsându-ne goi
şi trişti de tăcere
fără-ntoarcere.

Şi tot căutăm
şi tot alintăm
umbre plecate
cu vorbe deşarte
chiar dacă ştim
să ţesem chilim
dintr-un gest început
ce s-ar fi vrut
în năframă cusut
ca să nu treacă
ci doar să se coacă
iubire păgână
pe lume stăpână.

Ne-ntoarcem la voi
crezând că-ntr-o joi
ne veţi zidi
deşi… nu veţi fi
decât ultima zi
şi un apus
demult ce s-a dus
pe secundă-n jos –
bolnav albatros
cu aripe arse
şi gânduri NEtoarse
de frica de-a fi
şi de-a iubi.

Mereu dăruim
acelaşi infim
din ce-am fost
tot un dangăt…
de clopot

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook