10 aprilie 2008

Privighetoarea şi trandafirul

Privighetoarea şi trandafirul” este o poveste de iubire foarte dură, percepută visceral. Muzica, goliciunea decorului, goliciunea povestitorului, toate acestea concentrează atenţia pe text. Frumuseţea lui se ascunde sub poleială de fabulă, iar tragedia este că fiecare om l-a simţit măcar o dată răstălmacit în suflet.

Marius Manole

Povestitorul (Marius Manole) interpretează fluxul şi refluxul încrederii în iubire, care plânge pentru studentul îndrăgostit, pentru fata reticentă, pentru privighetoarea gata de sacrificiu, pentru fumuseţea trandafirului vrăjit… Am fost fericită să descopăr că există tineri în teatru care au „voce de microfon”. Trăiam cu impresia că expresia va muri odată cu Adrian Pintea, Ioan Caramitru sau Mircea Albulescu. Marius Manole a fost o foarte inspirată alegere pentru acest spectacol, folosind vocea ca pe un instrument în sine în construirea rolului său.

Punerea în scenă a insensibilităţii oamenilor la propriile dorinţe este frumoasă. Ei nu pot sesiza dorinţele, intenţiile, trăirile celor din jur (uneori nu le recunosc nici pe cele proprii), dar lansează „în eter” semnale pentru realizarea lor. Cumva, „Universul conspiră” şi îl găseşte pe acela (privighetoarea) care să pună preţ pe valoarea dorinţei tale şi să te ajute să îţi împlineşti visul.

Şi se întâmplă ca în fabula lui Wilde, atunci când visul prinde trup, să îşi piardă valoarea pentru însuşi creator. Iar asta după ca el fusese inimă şi trandafir, vânat şi vânător, scop şi mijloc – imagini minunat sugerate prin proiecţiile video din tot timpul spectacolului. Şi cum altfel ar putea fi această punere în scenă, dacă nu răscolitoare, când iubirea se împlineşte doar prin sacrificiu (iar alţii ar spune doar prin moarte)? Când, de fapt, fiecare iubire este o vrajă? Şi pe cât de tare ne dorim iubirea, pe atât de justificat ni se pare preţul ei, oricât de fantasmagoric ar fi în termeni reali?

La final, m-am regăsit în vorbele unei fetiţe din sală, de vreo patru anişori, care, înainte de a începe spectacolul, a întrebat: „Mami, de ce am venit noi aici?”. La sfârşitul spectacolului a întrebat iar: „Mami, chiar trebuie să plecăm?”

Carmen Ungureanu

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook