13 martie 2019

Preşul

La mai bine de 30 de ani de la marele succes pe care l-a avut cu spectacolul „Preșul”, regizorul Mircea Cornișteanu revine cu celebra comedie a lui Ion Băieșu, de data aceasta la Sala Studio a Teatrului Național din București. Spectacolul care a atras vreme de 13 ani zeci de mii de spectatori are de această dată o distribuție remarcabilă, cu actori care deja au dovedit că au comedia la degetul mic: Emilia Popescu, Raluca Petra, Marius Rizea, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Tomi Cristin, Eduard Adam, Erika Băieșu, Irina Antonie și Alexandru Barbu.

Primele reprezentații sunt programate pentru zilele de 16, 17, 21, 22, 31 martie și 3 aprilie 2019, de la ora 19:00.

Regizorul Mircea Cornișteanu, care promite o comedie mult mai spumoasă de această dată, față de precedenta montare, declară:

Scrisă în urmă cu jumătate de veac și jucată în nenumărate teatre de nenumărate ori, „Preșul” a stârnit cascade de râsete, fiind, cred, comedia românească postbelică cea mai gustată de toate categoriile de public, lucru destul de rar întâlnit. De ce, oare? Cred că pentru măiestria comediografului Băieșu de a ne pune înaintea ochilor o oglindă în care ne vedem așa cum suntem, fără deformări. Râdem cu lacrimi de ceea ce zărim, uitând cel mai adesea că râdem de noi înșine. N-ar fi rău dacă, pentru o clipă, ne-am gândi că poate semănăm cu cei de care râdem!

De altfel, textul lui Băieșu se ancorează perfect în actualitate. Replicile, situațiile și relațiile personajelor sunt ușor de recunoscut în prietenii, vecinii și rudele noastre. Totul pleacă, așa cum o spune și titlul piesei, de la un preș. Dar nu unul oricare. Eroul piesei, Pamfil P. Pamfil, se confruntă cu o problemă de viață și de moarte cu vecinul său M.N. Zisu. Acesta din urmă este acuzat că se șterge „ilegal” în fiecare seară pe preșul lui „de lână pură”.

Pamfil spune:

Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume.

Pentru a se răzbuna pe vecinul său, Pamfil recurge la un plan diabolic, însă nu lipsit de umor. Confruntarea cu M.N. Zisu este epocală și stârnește hohote de râs.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook